Crimă șocantă de Sf. Nicolae! Bărbat decapitat, capul i-a fost aruncat la WC

2440
Crimă șocantă de Sf. Nicolae! Bărbat decapitat, capul i-a fost aruncat la WC - politianutreceti-1701887875.jpg

Articole de la același autor

Un caz șocant de crimă s-a produs miercuri, 6 decembrie 2023, în jurul orei 14,30, în localitatea Slătioara din județul Olt. Un bărbat a fost decapitat de un altul.
Faptele s-au petrecut miercuri, 6 decembrie 2023, în jurul orei 14.30.
La fața locului au fost solicitate echipajele de prim-ajutor, în primă fază fiind anunțat un eveniment de agresiune asupra unui bărbat care ar fi fost atacat și i s-ar fi tăiat brațul.


Ajunși însă la fața locului, membrii echipajului de la Ambulanță au descoperit un tablou șocant: un bărbat a fost decapitat, capul acestuia fiind aruncat într-un WC, spun sursele Adevărul.


„La fața locului se află o echipă de cercetare complexă din cadrul IPJ Olt, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, a precizat purtătorul ed cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.


Atacatorul este un bărbat în vârstă de aproximativ 50 ani, cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice. Acesta s-ar fi adresat, imediat după comiterea crimei, unor vânzătoare de la un magazin din apropiere, cărora le-a spus că a omorât un om și că trupul victimei se află într-o casă părăsită.
Oamenii au sunat la 112, iar echipajul Ambulanței Olt ajuns la fața locului a descoperit cadavrul decapitat al unui bărbat, într-o locuință părăsită din spatele magazinului.
Victima era complet dezbrăcată, criminalul spunând că a aruncat capul victimei în WC-ul din curte.


Atacatorul le-a spus celor ajunși la fața locului că i-a tăiat bărbatului capul „ca să-l ușureze”, cel mai probabil criminalul intenționând să scape de cadavru. Nu este deocamdată clar care ar putea fi mobilul crimei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5022 secunde