Crimă șocantă! Profesoară prinsă în timp ce căra trei sacoșe în care avea trupul soțului său

671
Crimă șocantă! Profesoară prinsă în timp ce căra trei sacoșe în care avea trupul soțului său - transat0122b521a3e8-1442343266.jpg

Articole recomandate

O profesoară de 63 de ani, din municipiul Roman, și-a ucis soțul, l-a tranșat și a plecat cu bucățile de cadavru ambalate în mai mulți saci menajeri, așezați în genți și sacoșe.

Potrivit anchetatorilor, femeia avea mai multe bagaje voluminoase când a coborât la Târgu Frumos dintr-un microbuz care venea de la Roman. Aceasta a fost reclamată de un taximetrist care a transportat-o apoi de la gară, după ce bărbatului i s-a părut suspect bagajul. Oprită pe stradă, aceasta a declarat inițial că a primit un colet, dar nu știe ce conține, însă la secție a recunoscut că transporta brațele și trunchiul soțului ei, pe care îl omorâse în apartamentul lor din Roman. 
 

"A fost găsită femeia la o sută de metri de piață, a fost legitimată, procurorii criminaliști stabilind că este din Roman și că ar fi venit cu autocarul cu cei trei saci, bine împachetați, în cursul nopții", a declarat Carmina Pascal, prim procuror al Parchetului Tribunalului Iași.


Bătrâna a fost reținută, iar la apartamentul său, oamenii legii au găsit și capul bărbatului, aruncat la coșul de gunoi.

Sursa: libertatea.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8987 secunde