Cum sunt scoși condamnații din închisori înainte de ispășirea pedepsei

3865
Cum sunt scoși condamnații din închisori înainte de ispășirea pedepsei - fondcumsuntscosicondamnatiidinin-1410102740.jpg

Articole de la același autor

Cât de "cuminți" trebuie să fie deținuții pentru a convinge că merită să fie eliberați din închisoare înainte de ispășirea integrală a pedepsei? Suficient cât să fie incluși în regimurile de detenție deschis sau semideschis și, mai ales, să muncească sau să… elaboreze lucrări științifice!

După procese penale ce au durat ani buni, după zeci de termene de judecată și cutii întregi de probe prezentate, deținuții ies din închisoare la puțin timp după ce au ispășit jumătate din pedeapsa la care au fost condamnați. De ce se ajunge în această situație? De ce aspecte țin cont autoritățile în momentul în care decid eliberarea unui infractor?

În primul rând, se impune precizat că legislația care reglementează condițiile eliberării condiționate a fost modificată anul acesta. Mai precis, este vorba despre Codul Penal și despre Legea 254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate (intrată în vigoare la începutul acestui an).

Un aspect pe care l-au subliniat reprezentanții Penitenciarului Poarta Albă din Constanța este faptul că nu deținutul este cel care solicită eliberarea condiționată! Acest aspect este analizat de comisia întocmită la nivelul penitenciarului (din care fac parte un judecător de supraveghere, membrii conducerii penitenciarului, un consilier de probațiune) pentru toți deținuții care îndeplinesc condițiile, așa cum sunt ele prevăzute de lege. Iar prima condiție este cea a executării unei părți din pedeapsă.

"Cel închis în penitenciar poate fi eliberat înainte de executarea în întregime a pedepsei, dar numai dacă și-a îndeplinit în totalitate obligațiile civile și a executat o durată minimă de 20 de ani, în cazul condamnării la detenție pe viață, trei pătrimi, în cazul pedepsei cu închisoarea mai mare de zece ani, și două treimi, pentru pedeapsa cu închisoarea până în zece ani. Dacă perioada rămasă de executat este de minim doi ani, cel eliberat are de executat și anumite măsuri de supraveghere și obligații", a precizat judecătorul Cristi Danileț, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

O carte scrisă = o lună reducere din pedeapsă

Dar legiuitorii au fost îngăduitori și au stabilit că poate fi calculată drept perioadă din pedeapsă executată instruirea școlară sau profesională, munca și chiar lucrările științifice realizate! Astfel, "în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetată", se precizează în legislație.

Nu doar cei care scriu cărți au această șansă: pentru un an școlar absolvit în perioada închisorii, se taie 30 de zile din pedeapsă, iar pentru fiecare curs de calificare sau recalificare absolvit, se mai reduc încă 20 de zile.

Avantajați sunt și cei care lucrează în perioada închisorii: dacă prestează o muncă remunerată, se consideră că au executat cinci zile de închisoare pentru patru zile de muncă; dacă munca nu este remunerată, se consideră că au executat patru zile de închisoare pentru trei zile de muncă. Și, astfel, adunând zilele de lucru, cursurile de calificare și, dacă au talentul necesar, deținuții pot fi eliberați chiar mai devreme de executarea unei jumătăți din pedeapsa totală!

"În acest caz, eliberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește zece ani, și a cel puțin jumătate, când pedeapsa este mai mare de zece ani", au subliniat autoritățile.

Plata despăgubirilor materiale, obligatorie!

Pe de altă parte, una din noutățile aduse de legislație în acest an este faptul că deținuții pot fi eliberați condiționat numai dacă sunt încarcerați în regimurile deschis sau semideschis. Iar includerea în aceste regimuri este stabilită de angajații penitenciarului, în funcție de comportamentul deținutului, modul de săvârșire a infracțiunii, existența sau nu a antecedentelor și cât de mare este pedeapsa.

"Noul Cod Penal prevede obligativitatea eliberării numai din regimurile deschis sau semideschis, ceea ce presupune un efort mai mare, atât din partea administrației penitenciarului, cât și din partea deținuților, în sensul resocializării și îmbunătățirii comportamentului acestora din urmă, încă din timpul executării pedepselor", au adăugat autoritățile.

Un alt aspect de care se ține cont în deciderea eliberării condiționate este faptul că "cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească". Adică, dacă plătește despăgubirile materiale sau morale pe care a fost obligat să le achite.

De asemenea, legislația prevede că în cazul persoanelor care au depășit vârsta de 60 de ani, comisia să ia în calcul posibilitatea eliberării după executarea unei jumătăți din pedeapsă - pentru cei condamnați la mai puțin de zece ani, sau a cel puțin două treimi din pedeapsă, pentru cei condamnați la peste zece ani.

Însă, dacă ulterior eliberării, deținuții comit alte infracțiuni sau nu respectă măsurile impuse (adică de a nu părăsi țara sau de a se prezenta, la un interval stabili, la serviciul de probațiune!) restul de pedeapsă rămas este contopit noii condamnări. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3379 secunde