În ultimii ani, se înregistrează numere record la traficul, consumul și dependența de droguri, în special în rândul tinerilor și minorilor, iar Constanța rămâne în urmă în ceea ce privește tratarea persoanelor care au nevoie de ajutor. Din păcate, părinții care realizează că este necesar să meargă cu copiii lor la tratament de specialitate își dau seama că mai toate ușile le sunt închise și nimeni nu le aude strigătul de ajutor. În contextul actual, în care substanțele psihoactive au început să fie consumate de tot mai multe persoane, cu vârste din ce în ce mai mici, în județul Constanța centrele antidrog de reabilitare sunt puține, iar majoritatea sunt private.
„Consumul a explodat peste tot, traficul este și el cam scăpat de sub control, iar din acest motiv, la momentul actual, se pune mare accent pe această prevenire. Odată ce dependența s-a instalat, este foarte greu de tratat pentru că terapia este de lungă durată, iar mulți pacienți nu se țin de ea și se întorc în mediul respectiv, de consum”, a spus Marius Oprișan, jurist și expert în domeniul drogurilor.

De regulă, persoanele dependente ajung în atenția cadrelor medicale după ce li se pace rău și sunt aduse cu ambulanța la Unitatea Primiri Urgențe. Acolo, acestea sunt stabilizate din punct de vedere medical și sunt testate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism. Dacă rezultatele sunt pozitive și nu există complicații psihiatrice, pacienții sunt externați și li se recomandă să meargă la un centru antidrog, de regulă cel al Agenției Naționale Antidrog (ANA), sau la un psiholog.
În cazul persoanelor care prezintă și complicații psihiatrice, acestea sunt transferate către secția de psihiatrie a spitalului, dar doar dacă au asigurare de sănătate. Cei care nu dețin o astfel de asigurare pot totuși să beneficieze de serviciile centrului ANA.
La secția de psihiatrie, pacienții sunt supuși unei evaluări, li se oferă un tratament, în special pentru a-i ajuta să treacă mai ușor prin sevrajul fizic, după care rămân internați pentru stabilizare, câteva săptămâni.
„În Constanța avem probleme cu copiii, pentru aceștia Bucureștiul fiind cam singura variantă, la Spitalul Obregia și Spitalul Sfântul Stelian.
În țară ar mai fi renovatul spital Voila, din județul Prahova, care are secție pentru minori”, a informat Marius Oprișan.
Aceste informații vin în contextul în care, potrivit ultimelor statistici prezentate de UNICEF cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți din România trăiesc cu un diagnostic de boală mintală, iar vârsta de consum a substanțelor psihoactive scade remarcabil.
În acest context, din păcate, părinții care realizează că este necesar să meargă cu copiii lor la tratament de specialitate își dau seama că mai toate ușile le sunt închise și nimeni nu le aude strigătul de ajutor. Până ce nu o să avem şi la Constanţa un centru profesionist de stat unde aceştia să meargă să-şi salveze copiii, o să tot vedem pe stradă minori drogaţi care se „odihnesc” pe băncile din parc.