Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu, după șapte luni petrecute în penitenciar

251
Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu, după șapte luni petrecute în penitenciar - dumitru-buzatu-plasat-arest-domi-1713357704.jpg

Articole de la același autor

Dumitru Buzatu, 68 de ani, fostul președinte al CJ Vaslui, scapă de arest preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu, a decis, definitiv, miercuri, 17 aprilie, Curtea de Apel Iași.


Tribunalul Vaslui decisese luni plasarea în arest la domiciliu a fostului baron PSD de Vaslui, arestat preventiv de 7 luni pentru corupție, după ce a fost prins de DNA în flagrant delict și filmat cu o mită de 1,25 de milioane de lei. Decizia nu era definitivă.


Astfel, Curtea de Apel Iași a decis, miercuri, definitiv, plasarea în arest la domiciliu a lui Dumitru Buzatu, aflat din septembrie 2023 în arest la Penitenciarul Vaslui, potrivit G4Media.


Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant delict și filmat pe 22 septembrie 2023, de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 1,25 de milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro, de la omul de afaceri Emil Savin, zis Farmazon, pentru acordarea unui contract. Totul s-a petrecut după o partidă de pescuit, când Dumitru Buzatu a fost oprit de ofițerii anticorupție.


Pe 14 decembrie 2023, procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a președintelui suspendat al CJ Vaslui pentru fapte de corupție. Măsura arestului preventiv a fost luată prima dată pe 23 septembrie 2023. Dumitru Buzatu a fost închis în Penitenciarul Vaslui, dar, potrivit rechizitoriului pentru trimiterea în judecată consultat de Libertatea, atunci când era în arestul IPJ Iași, se comporta ca și cum conducea în continuare județul Vaslui și i-a contactat pe unii martori.


Din interceptările existente la dosar, anchetatorii au avut informația că fostul baron PSD de Vaslui plănuia din închisoare să plece în Ecuador, dacă va fi eliberat.
Pe durata arestului la domiciliu, Dumitru Buzatu trebuie să respecte mai multe obligații. El nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar, între ca și Ana Maria Obreja, șefa lui de cabinet, cu care intenționa să plece în America de Sud.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3895 secunde