Elevii constănțeni, în vizorul polițiștilor

101
În cursul zilei de astăzi a fost lansată a X-a ediție a proiectului "Săptămâna prevenirii criminalității". Activitățile au debutat la Școala Gimnazială numărul 20 din municipiul Constanța. Scopul acțiunilor este prevenirea victimizării minorilor. 


Elevii, dar și părinții sunt informați cu privire la măsurilor de autoprotecție pe care trebuie să le adopte pentru a evita victimizarea minorilor. 


Polițiștii le-au arătat acestora filme educative de prevenire a victimizării minorilor și le-au fost prezentate materiale informative. 
"În același timp polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei de ordine publică, din cadrul Serviciului Rutier și de la proximitate au desfășurat activități specifice cu elevii din învățământul primar din întreg județul Constanța. Întrucât influența anturajului și comunicarea deficitară cu membrii familiei duc cu ușurință la un comportament atipic, perturbând dezvoltarea minorilor, polițiștii au recomandat minorilor să nu întârzie mult de la școală, film sau alte activități, să nu accepte invitația de a se urca în autovehiculele unor persoane necunoscute, să nu primească daruri de la astfel de persoane și nici să nu dea relații despre programul de lucru al părinților, să nu se joace în locuri virane sau neiluminate, să evite grupurile cu un comportament suspect etc. 


De asemenea, polițiștii au purtat discuții despre folosirea în condiții de siguranță a internetului și rețelelor de socializare, despre pericolul părăsirii domiciliului și al unității de învățământ fără încuviințarea părinților și/sau profesorilor și despre necesitatea adoptării unui comportament prevăzător", spun polițiștii constănțeni.
Acțiunile vor continua toată săptămâna. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 28 Noiembrie 2014
Stire din Eveniment : Știți cum să preveniți un incendiu?
Pagina a fost generata in 0.3373 secunde