Elevii din Constanţa, faţă în faţă cu poliţiştii. Ce le-au transmis oamenii legii

201
Elevii din Constanţa, faţă în faţă cu poliţiştii. Ce le-au transmis oamenii legii - actiuniprevenire2-1649931195.jpg
Siguranţa şi educaţia copiilor reprezintă o prioritate pentru Primăria Constanţa, iar educaţia timpurie, făcută din primii ani de şcoală sau chiar de la grădiniţă, contribuie semnificativ la formarea caracterelor, precum şi la stabilitatea și dezvoltarea socială a acestora. De aceea, polițiștii locali constănțeni desfășoară frecvent activități preventiv - educative în unitățile școlare din municipiu.

Zilele trecute, polițiștii locali s-au întâlnit cu elevii de la Școala Gimnazială nr.8. Cei mici au aflat de la poliţişti ce reguli de circulaţie trebuie să respecte pe drumul către şcoală, locul de joacă sau către casă, inclusiv semnificaţia semnelor de circulaţie.

De asemenea, absenteismul şcolar, delicvenţa juvenilă şi răspunderea minorilor au fost teme prezentate de poliţiştii locali şi care au captat atenţia micuţilor elevi.

Întreaga activitate a fost interactivă, cu exemple de bune practici, sfaturi pentru elevi, dar şi pentru profesori.

Pe lângă regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte atunci când sunt pietoni, polițiștii locali le-au vorbit elevilor și despre cum pot gestiona anumite situații cu care se confruntă: violența în școală, modul de apărare în faţa unui agresor, precum şi repercursiunile care pot veni în urma unui act de violenţă.

Direcția Generală Poliția Locală desfășoară permanent acţiuni pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi securitate publică în zona unităţilor de învăţământ, pentru a preveni şi combate delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor.

"Vă rugăm să semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail [email protected].", anunţă Primăria Constanţa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3955 secunde