Legea privind Statutul polițistului, promulgată de Klaus Iohannis

584
Legea privind  Statutul polițistului, promulgată  de Klaus Iohannis - modificariimportantestatutmilita-1468343859.jpg
Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretele pentru promulgarea a două legi privind statutul polițistului, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Legea privind OUG nr. 3/2016 pentru modificarea și completarea Legii 360/2002 privind statutul polițistului constă în posibilitatea reîncadrării, ca polițiști, a persoanelor cărora le-a încetat raportul de serviciu. Astfel, legea stipulează că, prin excepție, se instituie posibilita-tea reîncadrării, direct sau prin transfer din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe funcții de execuție vacante de polițist, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale, informează Agerpres.

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului reglementează perioada în care se realizează evaluarea activității polițistului, intervalul de timp, persoanele care au competențe de a realiza și aproba evaluarea de serviciu, criteriile de evaluare a activității profesionale și a conduitei, calificativele care pot fi obținute, procedura de comunicare și de contestare a rezultatelor evaluării, echivalarea rezultatelor obținute prin proceduri de evaluare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7587 secunde