Mesaje pline de durere după moartea fulgerătoare a „îngerului de la SMURD”: „În fața morții și a bolii suntem toți egali: oameni!”

45087
Mesaje pline de durere după moartea fulgerătoare a „îngerului de la SMURD”: „În fața morții și a bolii suntem toți egali: oameni!” - x-medic-smurd-mort1-1690191324.jpg
Comunitatea medicală din Constanța și nu numai este îndurerată, după moartea fulgerătoare a medicului Mihai Vlad, din cadrul SMURD Constanța, în vârstă de 43 de ani.

Duminică dimineață, 23 iulie, medicul și soția acestuia, de asemenea cadru medical, au pornit la drum în mașina personală pentru a aduce acasă copiii care fuseseră plecați în vacanță. Însă în localitatea Mihail Kogălniceanu, bărbatului i s-a făcut rău la volan; a reușit să oprească într-o benzinărie, unde soția i-a acordat primul ajutor și a cerut sprijinul salvatorilor, la numărul unic de urgență 112.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje, dar a fost în zadar. În ciuda zecilor minute de resuscitare efectuate de cadrele medicale ajunse la fața locului, a fost declarat decesul medicului Mihai Vlad, sub privirile îndurerate ale soției și colegilor.

Atât în cursul zilei de duminică, dar și luni, colegii au transmis în spațiul virtual mesaje pline de durere. „Ce zi tristă! Am aflat că dr. Mihai Vlad, colegul nostru de la UPU SMURD Constanța nu mai este fizic printre noi! Sper ca Dumnezeu să le dea putere celor din familie și celor apropiați, pentru a depăși această tragedie! Trupul neînsuflețit al colegului nostru se află începând de astăzi la Casa Mortuară a Cimitirului Energia de pe Baba Novac. Înmormântarea va avea loc marți, 25 iulie, ora 12.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis dr. Cora Mitroi Maxim.

„Unul dintre OAMENII cu care pot spune că am avut onoarea de a colabora s-a stins... Drum lin alături de îngeri, dr. Vlad Mihai! Sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colectivului! Vei rămâne mereu în amintirea noastră și nu ne vei lipsi din rugăciuni!”, a transmis și dr. Hayat Memis. Iar dr. Georgiana Drumcea a făcut publică o poezie emoționantă: „Mult prea curând...fulgerător.../S-a stins surâsul tău molipsitor! /Si-n răsărit de soare ai apus.../Grăbindu-te întâia oară.../Lăsând la sol timpul răpus/Si, neștiind cât o să-l doară,/Ai decolat amețitor!/Adio... dar si pe curând, /OM BUN,

căci viața-i trecătoare!”.

„Odihna veșnică unui doctor plecat prea repede din lumea aceasta!

E nedrept. E injust. E tragic. Un medic tânăr s-a prăpădit depășind el propria graniță a puterii/rezistenței umane, noi nereușind să împingem pentru el granițele propriilor noastre cunoștințe medicale.

Când un om se duce dincolo și te declari învins, când îți dai seama că omul salvat poate e un viitor condamnat în penitenciar, realizezi că rolul medicilor e doar acela de-a ține aici acei oameni «cu zile». Celorlalți, indiferent câte eforturi ai face, ața vieții li se termină în mâna ta și rămâi înmărmurit: De ce? Am făcut tot? De ce?

În fața morții sau a bolii suntem toți egali: oameni. Nimeni nu mai e muncitor, medic, inginer, profesor, maistru, croitor, etc, etc. Suntem cazuri în dosare medicale cu speranța că medicul ce ne privește pe noi și dosarul va avea acea sclipire și va ști ce e de făcut. Ce e de făcut, doctore?

RIP, d-le dr Vlad Mihai!”, a transmis dr. Ionela Popescu.

La rândul lor, colegii de la Departamentul pentru Situații de Urgență au transmis: „Cu tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, dr. Mihai Vlad, medic în cadrul Unității de Primiri Urgențe Constanța. Pozitivismul colegului nostru salvator, profesionalismul, empatia și dragostea față de profesia nobilă de a salva alte vieți sunt doar câteva din adevăratele valori care l-au definit pe dr. Mihai Vlad ca om, prieten și camarad în lupta de a da o nouă șansă la viață celor care aveau nevoie de ajutor. Plecarea acestuia va lăsa un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, colegi, prieteni, dar mai ales familiei. Drum lin către Cer, domnule doctor! Condoleanțe familiei, colegilor și apropiaților!”. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5238 secunde