Misiune îndeplinită. Trecere în revistă a celor 19 ani de prezență a militarilor români în Afganistan

Miercuri, 21 Iulie 2021, 08:41
177
Cei 19 ani de prezență a militarilor români în Afganistan se încheie oficial. Miercuri, 21 iulie, începând cu ora 10.00, în Piața Arcul de Triumf din București are loc ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii.



Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au conturat ce a însemnat, în cifre, participarea Armatei României la operațiile militare din Afganistan, în cele aproape două decenii. Astfel, potrivit informațiilor centralizate la nivelul ministerului, din 1994 și până în prezent, peste 60.000 de militari români au participat la misiuni și operații internaționale, dintre care peste 32.000 doar în Afganistan, în 37 de rotații a câte șase luni. Toate structurile luptătoare ale Armatei României din categoriile de forțe și comandamente au participat la misiuni în acest teatru de operații. Primii militari români au fost dislocați în Afganistan în luna ianuarie 2002 – 25 de polițiști militari și o aeronavă C-130 Hercules, cu un echipaj format din 14 membri ai Forțelor Aeriene Române. Primul batalion dislocat în teatru (aproximativ 400 militari) a fost Batalionul 26 Infanterie din Craiova, supranumit „Scorpionii Roșii“, introdus în teatru în iunie 2002, condus de locotenent-colonelul Nicolae-Ionel Ciucă (astăzi ministru al Apărării Naționale).

Pe de altă parte, Batalionul 26 a fost primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului național după cel de-Al Doilea Război Mondial. Totodată, se impune precizat că România a fost prima țară care a avut conducerea Aeroportului Internațional Kabul pentru un an de zile (două misiuni consecutive), între aprilie 2011 și aprilie 2012. Forțele Aeriene Române au mai avut aceeași misiune, pentru șase luni, și în anul 2006.

Cea mai numeroasă participare a militarilor români în Afganistan a fost între anii 2010 și 2013, cu aproximativ 2.000 de militari. În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi. În ultimii șase ani, participarea la misiunea Resolute Suport din Afganistan a constituit prioritatea contribuţiei Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului roman. Ultimul contingent românesc a fost repatriat din Afganistan pe data de 27 iunie. Pentru execuția Ordinului de operații „Safe Return-A” au fost necesare 12 misiuni de transport aerian, din care trei cu aeronave C-17 asigurate de USCENTCOM, 7 cu aeronave C-17 asigurate de HAW Papa și una cu o aeronavă C-130 din resursa națională.

27 de soldați morți, alți 200 răniți

La finalul misiunii Armatei României în TO Afganistan au fost repatriați în siguranță 615 militari și peste 135 de tone de echipamente și materiale. Costurile totale ale participării Armatei României la misiuni în Afganistan sunt de peste 3 miliarde lei.

Un număr de 21 de ofițeri, dintre comandanții de unități și detașamente dislocate în Afganistan, au avansat în cariera militară până la gradul de general, îndeplinind funcții importante în Armata României. Printre aceștia se numără ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

În misiune și-au pierdut viața 27 de militari, iar peste 200 au fost răniți. Primul militar căzut la datorie în Afganistan, la data de 11 noiembrie 2003, a fost sublocotenentul (post-mortem) Iosif Silviu Fogorași. Astfel, 11 noiembrie a devenit reper pentru instituirea, în România, a Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată pentru prima oară în anul 2014. Ultimul militar care și-a pierdut viața în Afganistan, pe 5 septembrie 2019, a fost sublocotenentul (pm) Ciprian-Ştefan Polschi.



Pagina a fost generata in 0.2171 secunde