OMV Petrom a fost găsită vinovată, în prima instanță, de moartea unui copil

125

Articole de la același autor

Judecătoria Găiești a pronunțat sentința în dosarul în care compania OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, se arată într-un comunicat dat publicității chiar de OMV Petrom.

„Acuzația privește incidentul ce a avut loc în comuna Cobia în 2016, care a avut ca urmare decesul unui copil. Compania își exprimă regretul profund pentru această pierdere. OMV Petrom a fost găsită vinovată și a fost condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 28.000 de lei. În ceea ce privește latura civilă, instanța de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom SA de 50% și a obligat compania să plătească daune morale în valoare totală de 135.000 de euro către familia victimei și daune materiale și alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 de lei. Instanța a dispus pedeapsa complementară a suspendării activității pe o perioadă de un an a sondelor petroliere de exploatare de pe raza județului Dâmbovița care, la data rămânerii definitive a hotărârii, nu vor avea un perimetru complet închis și încuiat sau cărora le va lipsi grătarul beciului sondei, precum și publicarea hotărârii de condamnare, în extras. Hotărârea nu este definitivă. Compania va formula apel împotriva hotărârii. Menționăm că, în prezent, nu există sonde de exploatare aparținând OMV Petrom care să nu fie îngrădite sau cărora să le lipsească grătarul beciului sondei”, se precizează în comunicatul dat publicității pe Bursa de Valori București. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Septembrie 2021
Stire din Economie : Premieră navală și energetică
Joi, 14 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.1937 secunde