Pedepse mai drastice pentru șoferii care colecționează amenzi. Lucian Bode: "Sancțiunile sunt încă blânde!"
Articole de la același autor
Autoritățile au în vedere creșterea sancțiunilor din Codul Rutier, pe segmentele unde sunt înregistrate probleme, chiar și după modificările legislative de la începutul acestui an. De exemplu, vor fi sancționați mai aspru șoferii care și-au făcut un obicei din a încălca normele rutiere și colecționează amenzi și suspendări ale permisului.
Sancțiunile pentru cei care încalcă regulile rutiere au fost înăsprite, în luna februarie 2022, odată cu modificarea Codului Rutier. Noile reglementări sunt dintre cele mai drastice: creșterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce pentru cei care încalcă prevederile legislației rutiere în mod repetat, sancționarea comportamentului agresiv în trafic, amenzi mai mari pentru cei care nu acordă prioritate sau pentru depășirile neregulamentare.
Sancțiunile pentru cei care încalcă regulile rutiere au fost înăsprite, în luna februarie 2022, odată cu modificarea Codului Rutier. Noile reglementări sunt dintre cele mai drastice: creșterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce pentru cei care încalcă prevederile legislației rutiere în mod repetat, sancționarea comportamentului agresiv în trafic, amenzi mai mari pentru cei care nu acordă prioritate sau pentru depășirile neregulamentare.
La patru luni de la aplicarea OUG 1/2022, care modifică reglementările rutiere, efectele au început să se vadă, a declarat ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, cu prilejul celei mai recente vizite la Constanța. „Siguranța rutieră este o mare problemă și este o preocupare constantă a noastră, mai ales în timpul verii, când va fi aglomerație pe A2 și pe drumurile de legătură. În urmă cu un an am realizat o analiză la nivelul M.A.I. – de fapt, nici nu trebuia o analiză foarte complexă pentru a constata că suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de persoane decedate în accidente rutiere. În cadrul analizei, am luat fiecare cauză în parte: viteză, neacordarea de prioritate, neatenția, starea tehnică a mașinii. Și pe fiecare cauză am venit cu o măsură pe care o regăsiți în ordonanța 1/2022. De asemenea, am adus câteva reglementări noi, ce nu se regăseau în Codul Rutier: ce înseamnă conducere agresivă, ce înseamnă staționare pe banda de urgență. Sigur, am fost dur criticați de șoferii care nu respectă legislația rutieră. În prezent, datele ne arată că am făcut un lucru bun. Au fost date peste 1.000 de sancțiuni pe reglementările din ordonanță, au scăzut numărul de accidente rutiere grave, numărul de persoane decedate și rănite în accidente rutiere. În ceea ce privește circulația pe contrasens pe autostradă au fost înregistrate peste 50 astfel de cazuri”, a exemplificat ministrul Lucian Bode.
Drept pentru care ministrul a anunțat că ordonanța produce efecte, dar se are în vedere o înăsprire a sancțiunilor, mai ales pe sectoarele unde „pedepsele” sunt încă prea blânde. „În condițiile în care vom constata că este nevoie de o înăsprire și mai puternică, o vom face. Miercuri, 29 iunie, a fost un accident cu 4 persoane decedate, la Sinești. Am văzut că șoferul avea permisul obținut în 2018 și i-a fost reținut în fiecare an ulterior, a fost sancționat de zeci de ori. Pentru astfel de oameni, care produc adevărate tragedii prin nerespectarea regimului de viteză și intrarea în depășire, sancțiunile sunt încă prea blânde”, a subliniat ministrul.
Cât privește ce înseamnă înăsprirea sancțiunilor, ministrul a arătat că paleta va fi cuprinzătoare, de la amenzi mai mari până la creșterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 02 Iulie 2022
Vineri, 01 Iulie 2022
Vineri, 01 Iulie 2022
Joi, 30 Iunie 2022
Miercuri, 15 Iunie 2022
Joi, 09 Iunie 2022
Miercuri, 15 Iunie 2022
Joi, 30 Iunie 2022
Duminică, 26 Iunie 2022