După efectuarea celor 8 percheziții de miercuri, 27 decembrie, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au fost descoperite și ridicate documente financiar-contabile, 3 medii de stocare și 9 telefoane mobile.
De asemenea, față de 3 dintre asociații societăților comerciale menționate s-au dispus măsuri asigurătorii pe părțile sociale deținute de aceștia.
Conform probelor administrate în dosar, a rezultat că, în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2023, administratorul unei societăți comerciale și-ar fi însușit elemente de patrimoniu, atât în interesul său, cât și pentru alții. Acesta a interpus două societăți comerciale ai căror administratori sau asociați erau rudele sale. De asemenea, a vândut mijloace fixe la subpreț și a acordat salarii preferențiale rudelor. A fost folosit discreționar stocul de marfă și sumele de bani din casieria societății.
Astfel, de la una dintre societățile comerciale de tip fantomă, administratorul firmei ar fi achiziționat mărfuri la prețuri supradimensionate, pe care le-ar fi vândut, la prețuri subdimensionate, către cealaltă societate comercială. Totodată, una dintre societățile fictive ar fi înregistrat în contabilitate achiziții intracomunitare fictive în valoare de peste 730.000 de lei, în scopul prejudicierii bugetului consolidat al statului prin diminuarea impozitului pe profit.