Polițiștii constănțeni, la datorie pentru minivacanța de 1 mai

242
Polițiștii constănțeni, la datorie pentru minivacanța de 1 mai - politia-1651235536.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 1.200 de polițiști constănțeni vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână, astfel încât minivacanța de 1 mai să fie una lipsită de griji pentru toți cei care aleg să își petreacă aceste zile pe litoralul Mării Negre.

Peste 700 de polițiști vor acţiona în dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

Totodată, aproximativ 150 de polițiști rutieri vor fi prezenți, pe principalele artere rutiere din județul Constanța, în special pe cele din nordul și sudul litoralului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi aparate radar, aparate etilotest și drug test, în vederea depistării șoferilor care încalcă legislația rutieră.

De asemenea, polițiștii rutieri constănțeni vor avea, în sprijin, polițiști ai Direcției Rutiere și ai Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română.

În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, 80 de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța vor acționa pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, de și din bagaje, a tâlhăriilor și descurajarea comiterii de fapte antisociale, atât în stațiile de cale ferată, cât și în vagoanele de călători.

Pentru a vă petrece vacanța în siguranță, polițiștii constănțeni vă recomandă:

- Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, bazar), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare;

- În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;

- Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor;

- Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele;

- Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri;

- Conducătorii auto trebuie să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;

- Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4576 secunde