Polițiștii pregătesc topoarele! "Iarna este un coșmar"

6918
2
Polițiștii pregătesc topoarele!
Nu mai este mult până la sosirea iernii, iar polițiștii din zona rurală sunt extrem de îngrijorați. Și asta pentru că România se află cu câteva decenii în urmă în ceea ce privește dotările de care beneficiază oamenii legii "la țară".

În cazul în care agenții sunt norocoși să prindă un post în care nu plouă

și poate fi locuit, iarna înseamnă depunerea unor eforturi însemnate pentru a nu muri de frig, care nu intră, teoretic, în atribuțiile polițiștilor. Cei care se "răzvrătesc", nedorind să taie lemne și să facă focul la sobă, apelând la varianta caloriferului, sunt cercetați administrativ.



Polițistul, fochist "profesionist" 


În prezent, cele mai multe posturi de Poliție din zona rurală sunt încălzite ca pe timpuri, cu sobe pe lemne. Deși, în anumite zone din vestul României, există un fochist angajat care să se ocupe de acest lucru, în majoritatea țării, polițistul trebuie să facă pe fochistul, în timp ce intervine la evenimente, soluțio-nează dosare penale, investighează infracțiuni cu autori necunoscuți și lista poate continua. 


"Dacă aparent, pentru cineva care nu știe, este o problemă minoră, în realitate este o problemă foarte serioasă. Lucrez de 20 de ani în mediul rural și toți cei care au lucrat în mediul rural cunosc această si-tuație. Iarna este un coșmar! La posturile de poliție sunt 1-2 lucrători, care, printre alte activități curente, să rezolve dosare penale, să facă in-vestigații și să soluționeze evenimente, stau în frig. Au niște sobe vai de capul lor și le este repartizată anumită cotă de lemne. Adică vine o mașină, ți le trântește în fața porții sediului Poliției și aia e. Polițistul trebuie să se ocupe să le taie, să le spargă, să le așeze. Dimineața, tre-buie să ai răbdare, mai iese fum, stai pe afară, cam aceasta este, pe scurt, activitatea unui polițist în mediul rural. Asta pe lângă faptul că nu are alte condiții, precum o toaletă", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniel Avasilcăi, vicepreședinte al Federației Publisind.

Anchetă administrativă pentru cei care au calorifere 


Au existat cazuri în care agenții care au vrut să nu moară de frig și să aibă un pic de confort și-au adus calorifere sau aeroterme. A fost o decizie greșită, întrucât au fost cercetați administrativ și au sfârșit prin a plăti banii pentru "consumul nejustificat".

"Dacă polițistul își aduce de acasă un calorifer și-l pune în priză, crește consumul și se declanșează o cercetare administrativă, pentru că s-au produs pagube în MAI. Se stabilește apoi din ce motive a crescut consumul, care au fost pagubele și atunci polițistul plătește. De asemenea, foarte multe secții au rămas aban-donate, la nivelul întregii țări. În aceste cazuri, de cele mai multe ori, documentele se întocmesc în autospe-cială, pe volan. De multe ori, nu este suficient carburant și polițiștii mai bagă bani din buzunar, pentru a sta în condiții cât de cât decente. Deja Logan-urile sunt depășite și plouă în ele, așa că ei aleg răul cel mai mic", a mai adăugat Daniel Avasilcăi.

"Lași focul, te apuci de treabă și nu mai scrie pixul de frig" 


Până la aprinderea focului în sobă, sunt mai mulți pași pe care agenții trebuie să-i urmeze. Deseori, se întâmplă ca polițiștii să nu aibă timp să aprindă focul la sobă, pentru că cetățenii vin pentru diverse plângeri. 


"Lemnele acelea nu zboară în curte, iar apoi ele trebuie crăpate, lă-sate să se usuce, apoi tăiate în calu-puri de pus pe foc, cărate cu coșul de câte ori e nevoie. Mai trebuie scoasă cenușa și dimineața este un «cancer» până se încălzește. La noi, în Co-vasna, ești înghețat bocnă. La post, vremea e ca afară, geamuri care nu se închid sau lipsă. Te apuci să faci focul, între timp vin cetățenii cu problemele lor. Lași focul, te apuci de treabă și nu mai scrie pixul de frig. Doar cine nu a lucrat la post nu știe!", povestește Alexandru E., un alt agent din zona rurală. 


Comentează știrea

costica
17 octombrie 2016
opinie

Vei avea sigur succes! Avem cel mai puternic sistem cu care si dumneavoastra puteti castiga bani in confortul propriei case, in fata calculatorului, fara stres, fara sefi, fara obligatii. Oferim instruire completa si gratuita, de exceptie. Cereti urgent mai multe detalii la adresa de email: pacurarucostica1963@gmail com http://bit.ly/29ypMJN

petrica
17 octombrie 2016
sigur

sigur politistii de la tara isi taie singuri lemnele de foc!asta credeti voi de la ziar sau din ce ne spun sefii de sindicat ai acestora dar uita sa spuna beneficiile :produsele agro de care se bucura oua,brinza ,carne,etc si chiar lemne taiate si aranjate in gospodarii,chiar asa tampiti ne credeti?nu stim ce fac(de fapt nu fac)politistii de la tara ca si cei de aici se duce la contrabandistul de tigari si il intraba :cat ai vandut astazi?(caz real al tov. neamtu ,sectorist in tomis3 asa ca lasati-o jos ca se invata in brate

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6501 secunde