Procesul crimei din 2002, de la Vila "Cristina", ar putea fi strămutat

1857

Articole de la același autor

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află cererea de strămutare a dosarului ce privește procesul crimei petrecute pe 12 august 2002 în vila Cristina, din Eforie Sud. În cursul lunii noiembrie 2007, procurorii constănțeni au dispus, pentru a doua oară, trimiterea în judecată a lui Alexandru Radu, soțul victimei, pentru omor deosebit de grav.

Anchetatorii au stabilit ca mobil al crimei starea tensionată existentă între cei doi soți, a fragilității căsniciei și a conflictului avut în seara respectivă. Cu privire la relațiile dintre cei doi, s-a reținut că încheierea căsătoriei a fost formală. În cursul urmăririi penale, Ion Udrea, tatăl victimei, s-a constituit parte civilă, solicitând despăgubiri de 500.000 de euro. De altfel, și cererea de strămutare este formulată de Ion Udrea și are termen de judecată stabilit pentru 5 februarie.
Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Constanța după ce urmărirea penală a fost refăcută ca urmare a deciziei magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au admis, în urmă cu aproape doi ani, recursul formulat de procurori împotriva hotărârii de achitare a lui Alexandru Radu, pronunțată de instanțele din AlbaIulia. Principalul suspect trimis în judecată de procurorii constănțeni este soțul victimei, Alexandru Radu, fiul unui fost deputat de Constanța și Giurgiu. Potrivit rechizitoriului, tânăra Cristina Radu, fiica fostului viceprimar din Eforie, (24 ani), însărcinată în două luni, a fost găsită în dimineața de 12 august 2002, în camera ei, strangulată cu un fir de telefon având fața acoperită până în zona sprâncenelor cu o pungă de plastic, de culoare neagră. Ușa camerei nu prezenta urme de forțare. Pe față se vedeau leziuni de violență în zona ochiului stâng, a pometului, a buzei superioare și a bărbiei.
Lângă victimă au fost găsite diferite bijuterii, unele dintre ele rupte, ceea ce indica faptul că între Cristina Radu și agresor a avut loc o luptă. În actul de inculpare se mai precizează că peste tot era dezordine, iar banii găsiți, peste 109 milioane lei, excludeau posibilitatea ca femeia să fi fost victima unui jaf.
În apropierea trupului a fost identificată o altă sacoșă, albă, iar în coșul de gunoi încă una, care aveau amprente palmare și urme de ruj. Ulterior, raportul de constatare tehnico-științifică a scos la iveală că amprentele îi aparțineau lui Alexandru Radu, iar pungile fuseseră folosite la asfixierea victimei.

Căsătorie de formă
La această concluzie au condus toate probele administrate de procurori în timpul urmăririi penale, respectiv declarații ale martorilor, expertiza medico-legală, expertize tehnico-științifice-dactiloscopice și experimentele judiciare efectuate, care vizau durata activităților întreprinse de Radu Alexandru în noaptea crimei.
De asemenea, testul poligraf realizat în acest caz, pentru care a fost solicitată și opinia Asociației Române Poligraf, concluzionează că bărbatul a avut un comportament simulat.
Cu privire la relațiile dintre cei doi, s-a reținut că încheierea căsătoriei a avut loc fără să participe familia bărbatului, în grabă, cu puțin timp înainte de decesul mamei victimei, știut fiind că aceasta și-ar fi dorit să-și vadă fiica măritată.
Formalismul căsătoriei este accentuat și de faptul că victima era o persoană orgolioasă și mândră, iar cu o perioadă scurtă de timp înainte de oficierea căsătoriei, inculpatul ar fi înșelat-o și s-ar fi afișat cu o altă persoană, chiar în localitatea în care locuia Cristina Radu.
Anchetatorii au constatat că cei doi se certau des, uneori din motive minore. Ba, chiar, mai mult, a doua zi după căsătorie, Cristina Radu i-a declarat unei martore că va divorța. S-a mai stabilit că, tânăra era foarte geloasă și era nemulțumită că soțul o lăsa foarte mult singură. De altfel, victima a fost văzută uneori cu urme de violență pe corp.
Deși toate probele îl învinovățeau, în primul ciclu al urmării penale, Radu Alexandru a negat din capul locului că și-ar fi omorât soția, susținând că ar fi fost plecat la discotecă.

Alexandru Radu, declarat dispărut de anchetatori
După restituirea cauzei la procurori, bărbatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat și pentru a se efectua confruntări. Avocatul lui a depus la dosar o copie a unui înscris prin care Radu Alexandru arată că își menține declarațiile date anterior și nu mai are nimic de adăugat.
Principalul suspect nu a luat la cunoștință de materialul de urmărire penală, întrucât nu s-a prezentat în fața anchetatorilor, deși a fost citat de mai multe ori. Din verificările efectuate a rezultat că, pe 12 august 2005, tânărul a ieșit din țară.
Constant, tatăl lui Alexandru Radu a declarat că el este angajat al unei firme din Hong Kong, că nu cunoaște unde se află fiul său și că vorbesc rar la telefon, fără a-i cunoaște adresa sau numărul de telefon. " Considerăm că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 254, alin 1 Cod de procedură penală, existând dovezi că Radu Alexandru este dispărut. Ne exprimăm, totodată, îndoiala cu privire la faptul că tatăl inculpatului, care s-a prezentat aproape de fiecare dată în fața organului de urmărire când fiul său a fost chemat, nu cunoaște unde se află acesta ori alte date de contact", se mai menționează în rechizitoriu. Procurorii au reținut că tânărul a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârșirea faptei reținute.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.967 secunde