Proteste la IPJ Constanța: "Nu au fost materializate nevoile reale ale județului"

2021

Articole de la același autor

Din data de 25 aprilie, timp de patru zile, între orele 14:00 – 19:00, polițiștii tomitani protestează în fața Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, ca urmare a nemulțumirilor aduse de felul în care au fost reorganizate atribuțiile angajaților.

Potrivit unui comunicat de presă al sindicatelor Sidepol, Europol și Diamantul, „nu au fost materializate nevoile reale ale județului Constanța și nu s-a ținut cont de realitățile din teren în ceea ce înseamnă Portul Constanța, distanța dintre localități și organizarea birourilor sau formațiunilor care au competență teritorială foarte mare”. Daniel Avasilcăi, președintele Sindicatului Europol Constanța, a spus că reorganizarea a fost făcută ținând cont de persoanele care urmau să fie angajate, lucru care nu s-a mai întâmplat.

„Prin urmare, au rămas aceiași oameni care acum au mai multe atribuții”, a explicat el.

În același comunicat se mai precizează că principala problemă este reprezentată de lipsa resursei umane. „Se tot promite că se mai simplifică lucrurile, dar s-au complicat mai tare, au crescut ariile de competență, numărul de oameni a rămas același. La concursurile pentru recrutare din mediul extern a fost un fiasco, din școală ne vin 30 de agenți, dar rămânem în continuare cu un deficit de 700 de angajați și începe sezonul”.



Care sunt nemulțumirile polițiștilor din Constanța

Cei care s-au prezentat la protest se arată nemulțumiți de salariile mici, de programul haotic de muncă și de lipsa de personal.

„Noi suntem foarte puțini la ordine publică, e deficit peste tot. Noi suntem puțini și ei vor să facem schimb de 12 ore, de la 08:00 la 20:00 și invers, când noi nu suntem suficienți oameni”, a spus George Popescu, agent de poliție.

O problemă ridicată de protestatari a fost siguranța publică, tot mai greu de menținut în județul Constanța, mai ales în sezonul estival, din cauza lipsei de personal și a programului ineficient.

„Reorganizarea de la Constanța nu a ținut cont de realitățile din acest județ. Se spune că poliția este la fel peste tot, dar nu este la fel peste tot. Fiecare județ are specificul lui, fiecare localitate are specificul ei, iar când a început această reorganizare nu s-a ținut cont de Portul Constanța, de distanta dintre localități, nu avem resursa umană, nu există logistică și am vrea să atragem atenția și asupra legislației care ar trebui să întărească autoritatea polițistului”, a declarat Florin Paraschiv, președintele Sidepol Constanța, menționând și faptul că încă nu știe cum vor fi organizate echipajele de 1 Mai, „dar sunt convins că se vor lua măsuri ca să fie polițiști suficienți și să se asigure climatul de siguranță publică turiștilor care vor veni în Vama Veche, cât și în celelalte stațiuni”.



Pe de altă parte, atât sindicaliștii, cât și angajații IPJ Constanţa sunt de părere că meseria de polițist ar trebui să fie promovată într-un mod mai atractiv și să aibă salarii mai mari.

„Să mărească salariile, să asigure logistică, să facă meseria mai atractivă. Condițiile din poliție și jandarmerie trebuie să se schimbe, să devină atractive ca omul să își desfășoare activitatea în condiții bune”, a mai spus președintele sindicatului SIDEPOL Constanța.

Unul dintre polițiști le-a transmis și un mesaj celor de la conducere: „Domnilor șefi, eu vă rog să ne ascultați prelegerile referitoare la program, remunerație și respect, asta este cel mai important”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.402 secunde