Se „sparge buba cu puroi” de la ISU Dobrogea? Numeroase nereguli, găsite într-o singură zi!

Joi, 18 Februarie 2021
2794
Numeroase hibe și alte semne de întrebare au apărut după numai o zi de analiză privind modul în care au acționat pompierii în incendiul de pe Bulevardul Mamaia, în care a murit o femeie, după ce a căzut de la etajul șase, fugind din calea flăcărilor. La sediul pompierilor aflat la numai două minute era o autoscară defectă de peste un an, iar minute bune dintre apelul din dispecerat și alertarea autoscării din Palas nu au putut fi justificate, deocamdată!

Procurorii militari, polițiștii, dar și conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și mai marii de la București au demarat anchete cu privire la modul în care au acționat pompierii în incendiul izbucnit marți, 16 februarie, într-un apartament de la etajul șase al unui bloc de pe Bulevardul Mamaia. În urma incendiului, o femeie a murit, după ce a căzut de la balcon, în încercarea de a fugi din calea flăcărilor puternice. După nici o zi de analiză, deja ies la iveală nereguli: dotarea insuficientă, alertarea târzie a singurei autospeciale funcționale, disponibile la nivelul municipiului Constanța, nejustificarea unor minute bune dintre apelul de la dispecerat și anunțarea echipajului de pe autospeciala cu autoscară.



Autoscara a plecat din Palas după ce femeia a căzut de la etaj!


Dacă în ziua incendiului, reprezentanții ISU Dobrogea ieșeau în public cu o cronologie a evenimentelor prin care încercau să-și spele păcatele și susțineau că autoscara a ajuns la blocul de pe Bulevardul Mamaia la numai două minute după ce femeia a căzut de la înălțime, ulterior și-au recunoscut eroarea: autoscara nici nu plecase de la baza din cartierul Palas când a căzut femeia! „Din datele pe care le avem, ora 9.30 a fost momentul în care autospeciala a plecat și 9.39 momentul în care a trecut prin fața inspectoratului (n.r. de pe strada Mircea cel Bătrân). Din ceea ce au raportat și ofițerii de pe autospecială, la intersecția străzii Mircea cel Bătrân cu Bulevardul Mamaia se crease un ambuteiaj și autospeciala nu a avut pe unde să treacă. În acest sens, a fost solicitat sprijinul unui echipaj de poliție”, a declarat col. Mihail Cristian Amarandei. Totodată, acesta a arătat că unul dintre aspectele verificate în ancheta demarată vizează când a fost solicitată autoscara și ce s-a întâmplat în momentele scurse dintre apelul la dispecerat și alertarea echipajului. Până la acest moment, hiba ar fi la nivelul Detașamentului Palas, unde s-a întârziat plecarea autospecialei, spune acesta. „În mod normal autoscara trebuia să fie solicitată după primirea apelului și după ce era alertat echipajul de la Detașamentul Fripis. Există o neconcordanță între ceea ce comunică personalul de serviciu din dispecerat și ceea ce ne comunică personalul de serviciu de la Detașamentul Palas. Momentul anunțării din dispecerat este de 9.17, cu aproximație, timpul până când a fost alertat echipajul nu este explicat de personalul de serviciu de la Detașamentul Palas”, a mai arătat șeful ISU Dobrogea.


Noul inspector șef verifică actele: de ce nu a fost reparată autoscara și nu au fost cumpărate saltele pneumatice

Un alt aspect care a ieșit la iveală este faptul că o autoscară era și la sediul de pe strada Mircea cel Bătrân, care se află la aproximativ două minute de locul incendiului. Dar autospeciala respectivă este defectă din vara lui 2019. „Verificăm ce solicitări s-au făcut pentru repararea ei”, a afirmat col. Amarandei. Se impune precizat că Mihail Cristian Amarandei a fost detașat la conducerea ISU Dobrogea începând de pe 4 februarie, după ce fostul inspector șef, col. Gheorghe Daniel Popa, a fost răpus de COVID-19.

Miercuri, col. Amarandei a dispus mutarea la sediul județean al ISU Dobrogea a autoscării de la Cernavodă, urmând ca zona respectivă să fie asigurată de autospeciala de la Medgidia.

Ancheta urmează să scoată la iveală și de ce, până în acest moment, ISU Dobrogea nu a achiziționat o saltea pneumatică, după ce salteaua pe care o aveau în dotare s-a defectat în 2015. „Au fost oferte prezentate de mai mulți producători, dar fără a fi concretizate”, a mai afirmat colonelul Amarandei.

Ar fi fost salvată femeia dacă autoscara ajungea la timp?

Situația era la limită, chiar dacă autoscara ajungea la timp în fața blocului, a arătat col. Amarandei. „Având în vedere momentul desprinderii victimei de balcon, e la limită în ceea ce privește ajungerea forțelor de intervenție la locul respectiv. În plus, trebuie să se țină cont și de alte aspecte: autoscara are nevoie de manevre suplimentare pentru ridicarea pachetului de scări, este nevoie de luarea în calcul a locului pentru amplasarea ei, a obstacolelor întâlnite, pentru ca nacela să ajungă exact în fața balconului”, a mai arătat colonelul Amarandei.

Pe de altă parte, reprezentantul ISU Dobrogea a precizat: Consider că în condițiile de la locul intervenției, colegii au încercat să își îndeplinească îndatoririle. Echipa de recunoaștere care trebuia să desfășoare operațiunile de intervenție urma să ajungă la locul producerii incidentului, adică la apartament, pe casa scărilor”.



Anchete la Parchetul Militar și Poliție


Dr. Raed Arafat, cât și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, au calificat drept inadmisibil ceea ce s-a întâmplat la Constanța. „Este anormal ca în România lui 2021, inspectoratele să nu fie echipate. Am vorbit cu Raed Arafat, el va da explicații de ce nu au achiziționat echipamentele. Sper ca anul acesta aceste perne pneumatice să intre în dotare, încercăm pe fonduri europene”, a afirmat ministrul Lucian Bode. La rândul său, Raed Arafat a trimis o comisie de control la Constanța, care a sosit în cursul zilei de marți. Totodată, o anchetă privind neglijența în serviciu a fost deschisă la Parchetul Militar, iar IPJ Constanța a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și ucidere din culpă. 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2817 secunde