Sfârșit de săptămână incendiar, în Constanța: au ars hectare de vegetație uscată!

191
Sfârșit de săptămână incendiar, în Constanța: au ars hectare de vegetație uscată! - x-multe-incendii1-1688895033.jpg
Sfârșit de săptămână incendiar pentru pompierii constănțeni. Militarii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină pentru lichidarea a numeroase incendii de vegetație uscată, care au izbucnit în diverse localități ale județului.

Astfel, sâmbătă, 8 iulie, pompierii de la Detașamentul Fripis Marius Daniel au intervenit cu mai multe autospeciale după ce a luat foc vegetația uscată de pe malul lacului Tăbăcărie. Au ars aproximativ 2.000 metri pătrați de vegetație și deșeuri. După puțin timp, un alt incendiu a fost anunțat pe marginea variantei Constanța – Ovidiu. Nu mai puțin de 7 autospeciale au ajuns la fața locului, sprijinite de o cisternă de la RAJA și o autoplatformă cu 30 de militari. Flăcările au devastat 15 hectare de miriște și grâu, dar și patru autovehicule care se aflau în curțile unor operatori privați.

În aceeași perioadă, salvatorii au mai intervenit pentru stingerea unui incendiu în cimitirul din Eforie Nord, a altuia izbucnit la ieșire din Medgidia, dar și a flăcărilor cre au cuprins un siloz din Ciocârla. De asemenea, a izbucnit un incendiu și în Bărăgaru, unde a ars o suprafață de 3.000 metri pătrați de vegetație și anexa unei case.

Reprezentanții ISU Dobrogea fac apel către cetăţeni să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor: „Arderea vegetației uscate sau a miriștilor reprezintă activități ce NU vor fi efectuate pe timp de vânt, în perioadă de caniculă şi secetă şi la lăsarea întunericului.

Supravegherea în permanenţă a focului până la stingerea completă a acestuia; după arderea completă, resturile vor fi stropite cu apă pentru a împiedica reaprinderea focului sub acţiunea curenţilor de aer sau împrăştierea resturilor aprinse; asigurarea în apropiere a unui recipient cu apă şi a unor unelte (lopeţi, măturoaie, etc.) pentru cazul în care focul scapă de sub control; arderea miriştilor, vegetaţiei uscate, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii; arderea resturilor se va face la o distanţă de minimum 10 metri faţă de materialele combustibile (construcţii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, etc.) şi 40 metri faţă de locurile cu pericol de explozie, gaze şi lichide combustibile; arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc deschis”. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.4556 secunde