Un taximetrist beat a lovit un autobuz RATC

3751
1 min citire
Un taximetrist beat turtă a provocat, ieri dimineață, un accident de circulație în zona Casei de Cultură, după care a părăsit mașina și a fugit. S-a întors după câteva zeci de minute la locul faptei, fiind adus de un alt coleg cu taxiul.
Potrivit polițiștilor rutieri, Laurențiu Ferescu, de 38 de ani, angajat al societății TransTaxi, a condus un taximetru Logan dinspre strada Poporului spre Casa de Cultură când, din cauza nepăstrării distanței în mers, a intrat în coliziune cu un autobuz RATC, de pe linia 51. În urma accidentului, taximetristul, deși s-a rănit la nivelul capului, a părăsit imediat mașina și a fugit. Câteva zeci de minute mai târziu, Laurențiu Ferescu, s-a întors la locul faptei, fiind adus de un alt coleg taximetrist. Polițiștii și-au dat seama imediat că șoferul era băut, acesta fiind și motivul pentru care a părăsit locul acciden-tului. Testat cu aparatul Drager, a reieșit o alcoolemie de 0,85 mg la mie, mai mult decât suficient pentru ca taximetristul să se aleagă cu dosar penal și să fie transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice. Amintim că, potrivit legislației, conducerea unui autoturism cu o concentrație alcoolică mai mare de 0,40 mg la mie alcool pur în aerul expirat reprezintă infracțiune. Faptul că taximetristul avea mai mult decât dublu nu poate confirma decât faptul că era beat turtă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 26 Aprilie 2010
Stire din Eveniment : Carnagiu pe un drum de țară
Miercuri, 17 Februarie 2010
Stire din Eveniment : Microbuzele groazei
Pagina a fost generata in 0.0356 secunde