Val de dosare penale la Constanța. Șoferii s-au săturat cu binele

376
Val de dosare penale la Constanța. Șoferii s-au săturat cu binele - valdedosarepenale-1466083625.jpg

Articole de la același autor

Nicio zi fără infracțiuni la regimul circulației rutiere. După ce zilele trecute mai mulți șoferi din Constanța au fost penalizați de oamenii legii pentru că au circulat fie fără permis, fie nu au respectat legislația sau mai rău, au consumat alcool înainte de a se urca la volan, iată că teancul dosarelor penale se îngroașă. 


Polițiștii rutieri au tras pe dreapta un șofer de 66 de ani, din localitatea Techirghiol, care a condus un autoturism pe strada Theodor Burada din municipiul Constanța, în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Situație neplăcută și pentru alt șofer, de 21 de ani de această dată, prins de oamenii legii în timp ce conducea, ziua în amiaza mare, pe strada Ion Alexandrescu din localitatea Vadu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


Un lucru este cert. Alcoolul nu face victime numai la volan. Dovada clară este un tânăr de 25 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, care a condus o bicicletă pe bulevardul Tomis din Constanța, accidentând o femeie care traversa strada pe marcajul pietonal. 


Nici în Agigea șoferii nu sunt mai disciplinați. Un conducător auto, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Agigea, a condus un autoturism pe strada Ion Ionescu de la Brad din municipiul Constanța, dinspre bulevardul Aurel Vlaicu, către strada Medeea și s-a izbit de un alt autoturism, asta după ce nu a respectat indicatorul Oprire. Doi oameni s-au ales cu răni în urma coliziunii. 


Lipsa experienței la volan, un alt factor care duce la accidente. Vorbim despre un tânăr șofer, de doar 19 ani, din Co-gealac, care a condus un autoturism pe DN 22 și s-a accidentat ușor după ce a ieșit în afara carosabilului. 


Zi proastă și pentru doi șoferi care și-au parcat mașinile în mod regulamentar, dar s-au trezit cu ele avariate. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au depistat un șofer în vârstă de 28 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Salciei din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a acroșat două autoturisme parcate, pe care nu s-a lăsat până nu le-a avariat.
 
Rutieriștii nu au trecut cu vederea fap-tele indisciplinaților șoferi, întocmindu-le dosare penale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7133 secunde