Vânzătorii de sex. Cum se făceau bani frumoși în Spania

1345
2
Vânzătorii de sex. Cum se făceau bani frumoși în Spania - fondmarturisirileunuiproxenet2-1429895323.jpg
Plătea bani frumoși pentru tinere pe care să le ducă peste hotare, pentru a se prostitua, dar susține că nu a bătut-o și nu a obligat-o pe niciuna! Din contră, le cumpăra bijuterii de aur și haine scumpe. Aceasta este mărturisirea unui individ, aflat astăzi după gratii, pentru trafic de persoane și proxenetism.

Țara noastră se menține, la ora actuală, printre principalele state furnizoare de victime ale traficului de persoane, iar Constanța este unul dintre județele de proveniență ale victimelor. Conform statisticii realizate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în dosarele anchetate în 2014 au fost traficate aproximativ 30 de victime, din care mai bine de 20 au fost minori. Iar în majoritatea cazurilor, victimele au fost traficate pentru exploatarea sexuală. Dar, așa cum ne precizau anchetatorii DIICOT într-un articol anterior, victimele nu mai sunt constrânse, bătute și sechestrate pentru a-și vinde serviciile sexuale.

Cumpăra o fată cu 500 de euro

Tudor Viola este un fost proxenet, care în prezent execută o condamnare la închisoare de cinci ani, pentru trafic de persoane și proxenetism, după ce a dus mai multe tinere peste hotare, unde le-ar fi obligat să se prostitueze. Într-un interviu realizat de Rise Project, organizație membră a Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), bărbatul susține că totul nu a fost decât o afacere, din care au câștigat și el, și prostituatele.

"La început, am fost șofer pentru o persoană din Constanța, care avea un club în To-melloso, în Spania. El mă suna și mă trimitea să-i aduc o fată sau alta din țară. La un moment dat, m-a întrebat: nu te bagi și tu? Am văzut că se câștigă bani și așa am început. Aveam pe cineva aici, în România, el îmi găsea fetele, mi le dădea mie, iar eu le duceam peste graniță. Îi dă-deam câte 500 de euro pentru o fată. Și aici, în țară, fetele tot cu asta se ocupau, cu prostituția, așa că cel care le găsea le întreba dacă vor să meargă în afară, să câștige mai mulți bani. Multe acceptau, altora le era frică, fie că le denunțam, fie că nu le dădeam banii. Cele care acceptau știau unde merg. Eu mă înțelegeam cu ele de la început, câștigul lor să-l facem jumate-jumate", a susținut proxenetul.

Bijuterii de aur în loc de bătăi și sechestrare!

Mai mult, bărbatul a susținut că nu le bătea și nici nu le sechestra pe femei, ci le făcea cadouri scumpe!

"Nu erau forțate sau obligate. Dacă le forțezi sau le obligi, fug, nu stau. Trebuie să te comporți cât mai frumos cu o femeie, ca să o ții lângă tine, căci femeia este mai rău ca un animal. Bineînțeles, cu excepții! Iar, acolo, peste hotare, nu pot fi pe cont propriu. Dacă vine cineva și se ia de ele, ce fac? Trebuie să aibă un sprijin! Așa că eram tot timpul pe intervenție, cum s-ar spune, eram în jurul lor, mă plimbam cu mașina. Am început cu două femei, dar pe parcursul a doi-trei ani am avut 16 femei la stradă. Nu toate odată. Cel mai mult odată am avut opt femei. Când începeau să o dea în dragoste cu alții, le duceam acasă, de unde erau. Dar acolo, eu le plăteam chirie, mâncare, le făceam cadouri. Le luam aur și ce mai vedeam că se uitau ele mai lung, prin magazine. Cadourile le făceam din banii mei, căci ele își trimiteau banii acasă, la părinți, sau îi cheltuiau!", a mărturisit proxenetul.

Tot acesta a declarat că rudele și părinții prostituatelor știau cu ce se ocupau tinerele peste hotare, dar că, la anchetă, pentru a nu fi și ele trase la răspundere, acestea au mințit. "Au fost obligate de procurori să spună că au fost forțate, că le-am mințit de aici, din România, că le bag la un bar la muncă, barmanițe sau ospătare, și ajunși acolo m-am sucit, le-am siluit și obligat. Cum să o bagi forțat pe stradă, când vine Poliția din jumătate în jumătate de oră și le întreabă dacă au probleme, le verifică actele?!", a mai susținut proxenetul.

v v v

Persoanele care au fost victime ale traficului de persoane sau care au o rudă ori o cunoștință în această situație pot cere sprijinul specialiștilor de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane la numerele de telefon 0800800678, apel gratuit din România, și 40213133100, apelabil din străinătate. 

Comentează știrea

Cosmin
25 aprilie 2015
Operator calculator

Cautam colaboratori in toata tara: Cerinte: -cunostinte minime despre navigarea pe internet -cunostinte minime despre pachetul Office (in special Word si Excel) -perseverenta, ambitie si dorinta de a reusi intr-un domeniu nou sunt calitatile pe care le cautam la un candidat Beneficii: -oferim instruire gratuita -contract -scrisoare de recomandare pentru persoanele interesate de aceasta Important: Pentru mai multe informatii trimiteti textul "INFO" la email: comy99@gmail.com

geo
26 aprilie 2015
ha

ba nene din banii castigati de ele le faceai cadouri

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2197 secunde