Video VIDEO. Strigăt disperat: "Ne mănâncă maidanezii, ne este teamă pentru copiii noștri!"

2506

Articole de la același autor

În localitatea constănțeană Cotu Văii, oamenii se tem să-și mai trimită singuri copiii la școală, din cauza unor câini maidanezi agresivi. De altfel, în decembrie 2021, un copil de 6 ani din sat a murit, în fața porții, sfârșiat de câini. Administrația locală arată că până acum a strâns peste 100 de câini fără stăpân, din Cotu Văii și Albești, dar tot apar alții.

Mii de câini maidanezi împânzesc străzile municipiului Constanța, reședința de județ, potrivit celei mai recente numărători realizate de voluntarii de la Animal Society. În repetate rânduri, locuitorii urbei au semnalat nevoia de măsuri, de a fi strânși de pe străzi acești patrupezi. Pe de o parte, pentru a le fi oferită o viață mai bună, în sânul unei familii, iar pe de altă parte, pentru a nu reprezenta un factor de pericol pentru cetățeni, mai ales că unii sunt agresivi. De cele mai multe ori, opinia publică aduce în atenție problema câinilor maidanezi din orașe. Dar situația este la fel dacă nu mai gravă în comunitățile mici din mediul rural. Acest aspect a fost semnalat către „Cuget Liber” de un locuitor din satul Cotu Văii, ce aparține de comuna Albești. Bărbatul este tată a doi copilași, dintre care unul în vârstă de 8 ani merge la școală, în clasa I, într-o altă localitate. Drumul de acasă până în locul de unde este preluat, zilnic, de microbuzul școlar, este o adevărată cursă cu pericole, din cauza unor maidanezi care s-au aciuat prin zonă.

„Eu sunt plecat în străinătate, soția a rămas acasă cu doi copii, unul sugar, cu probleme medicale, iar cel mare, în vârstă de 8 ani, de clasa I. Fiul cel mare ar putea să meargă singur de acasă până în locul de unde îi preia microbuzul școlar, iar apoi să se întoarcă la fel. Dar ne este teamă, pentru că sunt câini maidanezi agresivi, care atacă oameni. Soția îl însoțește în fiecare zi, în condițiile în care cel mic are probleme de sănătate și nu ar fi trebuit să fie scos din casă, date fiind condițiile meteorologice din ultimele zile. Dar nu avem ce face! Am semnalat aceste aspecte și celor de la Primăria Albești, au venit echipe, au strâns o parte din câini, dar nu pe cei agresivi. Am transmis din nou că problema nu este soluționată, mi-au răspuns că urmează să vină să mai adune din câini maidanezi, dar a trecut deja o lună și nu a venit nimeni. Soției și copilului le este deja teamă că în orice moment pot fi atacați. Nici nu ar fi primul caz din satul nostru când un copil este atacat de câini, în iarnă a murit un copilaș de șase ani, după ce a fost atacat de maidanezi la întoarcerea de la școală. Ne mănâncă maidanezii, trebuie strânși de pe străzi!”, ne-a semnalat Marian M., din satul Cotu-Văii. Bărbatul susține că patrupedele nu aparțin oamenilor din localitate, se aciuează în zonă de prin alte părți.

„Vom porni o campanie de cipare a câinilor, pentru a ști cine îi abandonează”

Referitor la cele semnalate de localnic, primarul Gheorghe Moldovan a declarat, pentru „Cuget Liber”, că soluționarea problemei câinilor maidanezi este una dintre prioritățile administrației publice locale. „Până în prezent, cu ajutorul unei asociații, am strâns peste 100 de câini maidanezi. De asemenea, am realizat în ultimii ani câte două campanii de sterilizare pe an. Per total, costurile acestor operațiuni se ridică la peste un miliard de lei vechi. Dar deși îi tot adunăm, apar alții. Fie că sunt câinii localnicilor, lăsați pe străzi, fie că sunt aduși din alte părți, tot apar. Inclusiv în Cotu Văii au mers echipele de au strâns maidanezii, vor merge și în perioada următoare”, a afirmat primarul Gheorghe Moldovan.

De asemenea, pentru a preveni abandonul câinilor pe domeniul public, primarul a anunțat demararea unei campanii de cipare a animalelor, astfel încât la depistarea unui patruped să se știe dacă este din comună sau nu și să fie luate măsurile legale în cazul celor care abandonează animale.

Reamintim că, în decembrie 2021, în satul constănțean Cotu Văii a avut loc un caz șocant: un băiețel de șase ani a murit, după ce a fost sfâșiat de câini. În ziua respectivă, băiețelul în vârstă de șase ani și fratele lui mai mare s-au întors de la școală, la locuința situată la marginea satului Cotu Văii. Fratele mai mare a intrat în casă, unde se afla și mama lor, iar băiețelul a mai zăbovit prin gospodărie. După puțin timp, întrebându-se de ce copilul nu intră în casă, mama și fratele mai mare au ieșit în căutarea lui. L-au găsit în fața porții deschise, inconștient și plin de sânge. Pe corp avea mai multe mușcături de animale, dintre care una și în zona gâtului. Medicii ajunși la fața locului nu au mai reușit să îi salveze viața. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5352 secunde