Prof. Elena Elisei: „Meseria de învățător nu constituie un «pod» către un alt țel în viață”

Activitățile derulate de prof. Elena Elisei pe vremea când, în calitate de director, se străduia din răsputeri să demonstreze că Școala gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu” merită să fie tratată egal cu toate celelalte școli ale Constanței au constituit cartea sa de vizită.

Din păcate, la un moment dat, a încetat să mai spere că va reuși, pentru că cei care ar fi trebuit să-i fie aproape, din sistemul constănțean de învățământ, au dezamăgit-o și au determinat-o să se dedice 100% meseriei dragi toată viață: să fie învățătoare, a doua mamă pentru cei care buchisesc, precum un bebeluș care învață să meargă pentru a deveni viitorul copil stăpân pe cele două picioare.

Absolventă 1989 a Institutului Pedagogic, prof. Elena Elisei își măsoară vechimea în generații... „Mai am două și ies la pensie”.

Din anul 2017 este învățător titular la Școala gimnazială nr. 43 „Ferdinand” din Constanța.

 

- V-ați dat demisia în vara anului 2016 și ați refuzat să mai fiți director. De ce?

- Inițial, demisia nu mi-a fost acceptată. Și cum tocmai se organiza primul concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, am refuzat să mă înscriu, deci nu am mai avut dreptul să fiu numită director. Așa că, prin pretransfer, am venit titulară la Școala gimnazială nr. 43 „Ferdinand”, unde anul acesta m-am despărțit de prima mea promoție ne învățăcei. Vă mărturisesc că regret tare mult ce am auzit, că Școala nr. 11 a ajuns de la 460 de elevi, cu cât o lăsasem eu, la circa 200.

 

- Aveți o explicație a acestei decăderi? Cine poate influența numărul de copii într-o unitate de învățământ ca nr. 11, unde se știe că populația școlară este... mixtă?

- În primul rând, directorul, dar și colectivul de cadre didactice... Vă amintiți câtă publicitate am făcut acelei școli, pentru a demonstra comunității constănțene că dezvoltăm proiecte dintre cele mai frumoase? Câte articole am realizat împreună pentru a da o altă față acelei școli? Orice activitate realizată în școală sau extracurricular eu o făceam publică – pe pagina școlii, pe site-ul școlii, în presă - pentru a demonstra că acolo există preocupare, există profesori interesați de binele elevilor lor. Și-atunci nu ai cum să nu devii vizibil în comunitate. Chiar dacă mă luptam cu prestigiul a două școli-mamut ale municipiului Constanța, între care eram situată ca circumscripție (Școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și Școala gimnazială r. 24 „Ion Jalea” – n.r.), reușisem să coagulez un colectiv bine intenționat. M-a durut sufletul, sincer vă spun, când am auzit că din anul școlar viitor va deveni structură a Liceului Teoretic „Geoge Emil Palade”. Este o soluție de salvare și sper să rămână și ca clădire, pentru că inițial auzisem că se vor împrăștia elevii și se va lua clădirea pentru o altă destinație. Ceea ce ar fi tare păcat.

În momentul în care am plecat de acolo pentru mine a fost o ruptură. Nu mă mai regăseam în funcția de director și-mi doream să mă întorc la catedră. Pentru că ulterior, cam la doi ani, mi s-a propus funcția de inspector și nu mi-am mai dorit. Aici, la Școala nr. 43, după ce a plecat directoarea Corina Custurea, mi s-a propus și nu mi-am mai dorit. Chiar zilele trecute directoarea adjunctă a zis că vrea să-și dea demisia și am refuzat să o înlocuiesc.

 

- Dar v-am redescoperit acum, reinventându-vă, de dragul școlăreilor, desfășurând activități extrem de interesante la clasă.

- Nu e nimic nou, că doar nu m-am apucat să reinventez apa caldă. Totul este să accepți să preiei și de la copii, de la elevii pe care-i ai în clasă, anumite informații. Nu e obligatoriu ca numai tu, ca profesor, să oferi informație, dar și să preiei de la ei. Am avut și o generație foarte bună, o generație deschisă, creativă.

În momentul în care am ajuns în Școala nr. 43, în anul 2017, clasele erau în formare, nu mă cunoșteau părinții și am primit clasa pregătitoare B, elevi pe care i-am botezat „gigelușii”.

 

- Cum a fost în școala online să predați unor școlari în formare?

- Foarte bine și sincer vă spun că nu am pierdut legătura cu ei, decât poate o după-amiază, când am stat și m-am gândit cum aș putea să comunic cât mai eficient cu ei. Eram clasa a II-a, destul de mari și ne descurcam. Am cercetat toate platformele, ca să pot ține legătura cu ei, și țin minte că găsisem ceva, dar nu ne puteam vedea. Inițial, țineam legătura prin părinți, dar eu îmi doream să-i contactez pe gigelușii mei. Și atunci am format grupul de whatsapp al clasei, intitulat „Gigelușii”. Ulterior, am intrat pe zoom și nu am pierdut o secundă legătura cu ei. Chiar, la un moment dat, o fetiță, la final de clasa a III-a, mi-a compus o poezie „Ne-ați predat în clasă, ne-ați predat acasă, ne-ați predat pe teems, ne-ați predat pe zoom...”. Și acolo am lucrat pe echipe și am fost permanent cu materia la zi. Am avut serbare de Moș Crăciun în online cu moș cu tot. Și pot să spun, cu toată asumarea, că acea perioadă ne-a ajutat să ne modelăm, să ne deschidem. Poate că foloseam tehnologia, dar nu la capacitate maximă. Poate alți colegi... mai mult sau mai puțin. Eu am tot folosit tehnologia și pentru că aveam acasă copilul specializat în IT care în permanență îmi spunea „Hai că trebuie să ții pasul”. Dar și de la cei mici am învățat, pentru că și ei au descoperit multe. Au ajuns în clasa a IV-a să-și creeze propriul lor joc pe calculator. Am copii care au creat melodii pe calculator. Am învățat să lucrăm în Canva. Au făcut filmulețe pe care le-am postat pe pagina de Facebook a clasei. PPT-urile erau deja banale pentru acești copii de 10 ani. Consider că trebuie să și vrei să faci lucrul respectiv, să fii mai deschis și fără teamă. La început, am avut puțin trac să intru în direct cu ei de pe monitor, însă, ulterior, nu am mai simțit nicio emoție.

 

- Vă consider un învățător inventiv, care-și provoacă elevii la activități năstrușnice, gen parada pălăriilor, parada încălțărilor sau geanta trăsnită.

- În clasa I am decorat pardoseala încăperii cu buline de la 0 la 100, cum văzusem într-o școală din altă țară, unde era o mochetă cu cifre. Și le-am folosit foarte mult la orele de matematică, la calcule. Iau foarte multe idei din școlile străine, pentru că îmi plac. Aveam ore de lectură, stând pe jos pe o pernuță, la o cană de ceai, la o cană de ciocolată caldă. Stăteam cu toții pe jos, inclusiv eu, și citeam, și povesteam.

Iar ideea cu geanta trăsnită a plecat de la provocarea de a aduce manualele în orice, fără geanta de școală. Și chiar au avut idei trăznite: coș de gunoi, față de pernă, cureaua de la pantaloni... Iar pe loc ne-a venit ideea unei parade. Mereu i-am provocat să compună, să scormonească după idei. Imnul clasei, la final de clasa a IV-a, este compus de ei. Următoarea zi după serbare i-am provocat la „cuvântul interzis DOAMNA”, pe care l-am auzit de milioane de ori în toți acești ani. Iar în ultima zi am avut provocarea încălțărilor haioase.

 

- Consider că aveți cea mai grea misiune, ca învățători care predați timp ce cinci ani acelorași copii, de care vă despărțiți, pentru o etapă superioară a vieții.

- Este foarte greu, după fiecare generație. E sentimentul acela că i-ai crescut și că au crescut odată cu tine... Cu atât mai mult acum, când nu mai funcționează acea sintagmă „Pe vremea mea”. Noi nu aveam acces la informație, iar dacă profesorul venea și-mi spunea că cercul este roșu nu aveam decât să-l cred. În ziua de astăzi constați că informația pe care i-ai adus-o deja o știe și atunci trebuie să fii capabil să te legi de altceva, astfel încât să le demonstrezi că nu ești mai prejos.

 

- Și-atunci nu cumva pensionarea învățătorilor ar trebui gândită mai devreme?

- Sunt colege care mai doresc să rămână pentru că poate se simt active, poate se simt mai bine într-un colectiv, dar ar fi bine să ieșim când ne vine vremea, pentru că poate nici nu mai ținem pasul cu generațiile. Și de ce nu, să facem loc altor colegi tineri. Depinde și de cât de mult se dedică respectivul catedrei, pentru că avem și care sunt trecători prin sistem și fac din meseria de învățător un „pod” către alt țel în viața lor.