A fost promulgată legea privind reabilitarea fațadelor clădirilor

477
Președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind măsurile de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, inițiat de Ministerul Dez-voltării Regionale și Turismului.
Proiectul de lege a fost adoptat în 28 iunie de Camera Deputaților, după ce fusese respins de Senat în 18 mai.
Proiectul de lege prevede rea-bilitarea elementelor de construcție de la nivelul fațadelor și învelitorilor/teraselor care, prin nivelul avansat de degradare, prezintă pericol public. Reabilitarea revine în obligația deținătorilor de orice fel ai clădirilor care prezintă grad înalt de degradare, aceștia urmând, din proprie inițiativă, să demareze lucrările, cu finanțare proprie.
Clădirile care fac obiectul legii vor fi evaluate de autoritățile locale, acestea urmând să notifice propri-etarii asupra obligațiilor ce le revin.
Prevederile legii nu se aplică anumitor clădiri, precum cele expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, cele reabilitate termic și cele clasate sau în proces de clasare ca monumente istorice. Proprietarii de clădiri notificați cu privire la obligațiile lor vor trebui să decidă realizarea măsurilor, să asigure sursa de finanțare, să contracteze proiectarea și executarea lucrărilor.
Actul prevede și măsuri de protecție socială, astfel încât primarul poate propune Consiliului Local preluarea parțială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție dacă proprietarii dove-desc că realizează lunar venituri medii nete pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2056 secunde