Administraţia locală din Cernavodă montează trei totemuri în oraş

392
1
Administraţia locală din Cernavodă montează trei totemuri în oraş - cernavoda-1659462158.jpg
Primăria Cernavodă va monta la intrările în oraș mai multe totemuri cu numele și stema localității.

Administrația publică locală a semnat contractul privind achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a unui număr de trei totemuri care vor fi amplasate la cele trei intrări rutiere din oraș: str. Medgidiei, str. Prelungirea Seimeni și pe DN22C - str. Gării, conform Ordonanței de urgență nr. 195/2002.

Aceste indicatoare vor fi confecționate pe structură metalică, cu lățimea de un metru și înălțimea de trei metri și vor fi amplasate pe fundațiile existente. Sursa de energie la care vor fi racordate va fi furnizată de un kit cu panou fotovoltaic cu puterea de 300-320 W și cu o capacitate de stocare suficientă pentru aproximativ 36 de ore de funcționare. Sistemul de iluminat va fi de tip LED, cu o putere instalată de 240 W. La executarea montajului, furnizorul va respecta prevederile din normativele tehnice și standardele europene în vigoare.

Valoarea investiției este de 135.000 lei și va fi suportată în întregime de la bugetul local.

Unul dintre obiectivele majore ale conducerii administrației publice locale este construirea și transformarea localității într-un oraș european, prietenos cu mediul, curat și sănătos, un oraș cu străzi curate și sigure, cu o arhitectură care îmbină armonios elementele istorice cu cele moderne, având cele mai frumoase zone de verdeață, parcuri superbe, un stadion modern care își așteaptă suporterii și jucătorii deopotrivă, un bazin semiolimpic, autobuze electrice, străzi iluminate cu LED, precum și foraje care asigură sursa secundară de apă pentru spațiile verzi. Se vrea o localitate în care copiii se bucură de vegetația din jurul locuințelor și din parcurile moderne, respirând aer proaspăt, mergând la grădinițe și școli primitoare; bicicliști circulând în siguranță pe benzile speciale, bunici plimbându-se fără griji pe străzi şi un oraș care își protejează locuitorii, creând locuri de muncă, asigurând servicii medicale de înaltă performanță, în care doar ei au un cuvânt de spus referitor la cum va arăta locul în care trăiesc în următorii ani.



Comentează știrea

cititor
3 august
cernavoda

Un totem este un obiect care reprezintă un animal sau o plantă care este folosit ca emblema unui grup de persoane, cum ar fi o familie, clan, grup, popor sau trib și care le amintește de originea lor (sau de trecutul mitologic). Totemul este folosit de obicei de grupuri mai mari de o persoană. În ceea ce privește legăturile de rudenie, dacă strămoșul apical (din vârf) al unui clan nu este uman, atunci acesta se numește totem. În mod normal, această credință este însoțită de un mit totemic. Deși termenul provine de la poporul Ojibwe din America de Nord, credințele totemistice nu sunt limitate la americanii nativi. Convingeri asemănătoare au existat aproape în toată lumea, inclusiv în Africa, Arabia, Asia, Australia, Europa de Est, Europa de Vest, precum și în regiunea polară arctică. În timpurile moderne, unele persoane, care nu sunt implicate în practicarea unei religii tribale, au ales să adopte un spirit ajutător personal sub formă de animal, acesta având o însemnătate specială pentru persoana respectivă. Acest spirit poate fi numit tot ca un totem. Această utilizare non-tradițională a termenului este răspândită în mișcarea New Age.

Pagina a fost generata in 0.497 secunde