Administraţia locală din Medgidia a celebrat Ziua Armistițiului

1123

Articole de la același autor

Sărbătorită în fiecare an la data de 11 noiembrie, Ziua Armistițiului amintește de finalul unei etape de lupte crâncene și de jertfele a numeroși soldați. Armistițiul de la Compaigne, Franța, marchează sfârșitul Primului Război Mondial pe frontul de vest. Tratatul a fost încheiat între Imperiul German și Puterile Antantei la 11 noiembrie 1918.

Cu această ocazie, sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în Cimitirul Ortodox din municipiul Medgidia a fost organizat un amplu ceremonial de omagiere a eroilor sârbi, cehi precum și a cadrelor medicale scoțiene.

La eveniment au participat înalți reprezentanți precum Excelența Sa, ambasadorul Serbiei la București, Stefan Tomašević; Excelența Sa, Ambasadorul Cehiei la București, Halka Kaiserova. Alături de aceștia, au participat la ceremonie: lt. col. (r.) Cornelia Prioteasa, președinte al Asociației Combat Stress, reprezentantul Garnizoanei Medgidia, lt. col. Ionuț Florea și viceprimarul municipiului Medgidia, Niculae Păun, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria, col. (r) Remus Macovei, reprezentanți ai instituțiilor publice locale.

Festivitatea a debutat cu oficierea serviciului religios de pomenire a tuturor soldaților care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru obținerea libertății. După acest moment, reprezentanții invitaților au avut cuvântul spre a rosti alocuțiuni referitoare la istoria acestei zile și însemnătatea ei pentru contemporaneitate. Totodată, aceștia și-au exprimat omagiile și gândurile de recunoștință față de eroii care au pierit în luptele grele din Primul Război Mondial.

În continuarea ceremoniei au fost depuse coroane de flori și jerbe la Monumentul Eroilor Sârbi, Monumentul Eroilor Cehi și la Placa Comemorativă ridicată în cinstea membrilor organizației „Spitalele Femeilor Scoțiene”.

Toți cei prezenți la eveniment au privit cu aplauze momentul final reprezentat de o defilare a gărzii de onoare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5447 secunde