Administrația locală din Negru Vodă achiziţionează microbuze electrice pentru elevi

196
Administrația locală din Negru Vodă achiziţionează microbuze electrice pentru elevi - negru-voda-1687542660.jpg

Articole de la același autor

De curând, consilierii locali din Negru Vodă l-au mandatat pe primarul Petre Urziceanu să ducă la îndeplinire toate prevederile hotărârii de Consiliu Local care vizează depunerea Cererii de finanțare a proiectului „Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi a unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza județului Constanța”, Componenta C15 : Educație, Investiția 10: ”Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi”, finanțat din bugetul Ministerului Educației, prin Programul Național de Redresare și Reziliență către UAT Județul Constanța – Consiliul Județean Constanța.


Totodată, a fost aprobat și proiectul pentru realizarea și amplasarea unei stații de încărcare pe teritoriul administrativ al orașului Negru Vodă, cel mai târziu la data de 31.12.2024.

A fost stabilit și transferul dreptului de proprietate cu titlu gratuit, pe durata implementării proiectului, pentru toate bunurile achiziționate conform prevederilor proiectului, cu scopul utilizării acestora, exclusiv, pentru activitățile cu elevii/copiii.

„Orașul Negru Vodă se angajează să asigure, pe o perioadă de minimum patru ani, resursa umană (șofer), costurile de reparații și întreținerea microbuzelor, precum și costurile de alimentare. La finalizarea perioadei de implementare a proiectului, dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate va fi transferat cu titlu gratuit către UAT Negru Vodă, județul Constanța”, se stipulează în HCL.

Proiectul se va încheia după perioada de finalizare a tuturor achizițiilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2636 secunde