Aleșii locali din Constanța, vot favorabil pentru creşterea eficienţei energetice a mai multor clădiri publice

529
Aleșii locali din Constanța, vot favorabil pentru creşterea eficienţei energetice a mai multor clădiri publice - fondsedintaclextra-1665067670.jpg
Consilierii locali din municipiul Constanţa au fost convocaţi de către primarul Vergil Chiţac în şedinţă ordinară, joi, cu începere de la ora 13:00. Pe ordinea de zi s-au aflat 20 de proiecte care au fost analizate, iar apoi votate de către aceştia.

Şedinţa a început cu o luare de cuvânt a liderului grupului USR, Dumitru Caragheorghe.

„În cadrul Comisiei 1 am analizat şi am dat aviz favorabil tuturor proiectelor de pe ordinea de zi. Şase dintre aceste proiecte noi le-am mai votat în trecut. Vreau să amintesc acest lucru pentru că, deşi am primit explicaţii de ce ne aflăm în această situaţie, nu îmi este foarte clar de ce ministerele au respins aceste proiecte şi noi a trebuit să revenim cu ele. Am vrut să aduc la cunoştinţă acest lucru colegilor”, a spus Caragheorghe.

Primarul Vergil Chiţac a ţinut să îi răspundă imediat acestuia.

„Oricât vă străduiţi dumneavoastră, unii consilieri, să aruncaţi cu vorbe urâte în aparatul Primăriei, vă rog să acceptaţi că vina este şi la ministere. Acolo nu sunt doar oameni luminaţi. Trebuie să fim consecvenţi şi să obţinem banii de care avem nevoie”, a 
spus Chiţac.

Pe ordinea de zi au existat mai multe proiecte care au făcut referire la creşterea eficienţei energetice a mai multor instituţii de învăţământ din Constanţa.

Proiectul de hotărâre privind „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 43, Constanța” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență a fost şi el votat. De asemenea, s-a votat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Creșterea eficienței energetice a imobilului Spitalul Municipal Constanța” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.


Un alt imobil care a fost luat în vizor de către consilierii locali face obiectul proiectului de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Creșterea eficienței energetice a imobilului Casa Căsătoriilor” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Totodată, au mai fost analizate şi votate alte proiecte care au făcut referire la mai mute blocuri din cartiere diferite ale oraşului Constanţa.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Constanța, zona Trocadero – blocurile LE31, LE32, LE33” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență este unul dintre acestea.


Totodată, a mai fost votat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Constanța, zona Centru – bloc R5 și zona Gară – bloc C2” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Acestea sunt doar câteva dintre cele 20 de proiecte care s-au aflat pe ordinea de zi. La şedinţă au fost prezenţi 26 de consilieri, iar proiectele au fost adoptate, fiecare dintre ele cu unanimitate de voturi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6125 secunde