Alina Gorghiu: "Pe viitor vom fi mult mai atenţi la selecţia celor ce merg la şcolile de vară ale TNL"

147
Alina Gorghiu:
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi-a cerut scuze, luni, pentru incidentul de la şcoala de vară a Tineretului Naţional Liberal (TNL), în care tineri liberali au adus injurii social-democraţilor, şi a arătat că pe viitor liberalii vor fi mai atenţi la selecţia celor care merg la aceste evenimente.
„Am văzut mesajele. Evident că nu au nicio scuză. O mână de tineri mai spre dimineaţă au avut un comportament absolut deplasat. Am văzut scuzele pe care președinta Tineretului Naţional Liberal le-a adresat public colegilor. Din păcate, un eveniment care a fost foarte, foarte bun, cu peste 1.000 de tineri, a fost transformat de acest incident într-un eveniment nefericit. Pe viitor vom fi mult mai atenţi la selecţia celor care merg în aceste şcoli de vară, pentru că acele două, trei exemplare aruncă o imagine foarte proastă”, a spus senatorul liberal.


Alina Gorghiu a subliniat că a fost vorba de câţiva tineri implicaţi şi şi-a cerut scuze pentru incident.

„Repet, au fost 1.000 şi ceva de tineri şi este păcat că puneţi etichete din pricina unor mitocani, etichetă pe toţi tinerii liberali şi nu sunt de acord cu asta şi, cu tot respectul, o să apăr toţi tinerii liberali de câte ori am ocazia, pentru că sunt nişte oameni foarte bine pregătiţi, sunt nişte tineri şcoliţi, nişte tineri care nu merită criticile pentru că nu au făcut-o toţi. Tineretul Naţional Liberal înseamnă altceva decât ce aţi văzut dumneavoastră. Sigur, pentru acel incident trebuie să exprimăm public scuzele noastre şi o fac şi eu”, a afirmat ea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4758 secunde