Ce se va întâmpla cu încălzirea Constanței la iarnă. Mazăre: "Le-am spus să ia ei CET-ul"

3170
18

Articole de la același autor

Consiliul Local Constanța s-a întrunit, ieri, într-o ședință de îndată pentru a aproba rectificarea bugetului orașului pe anul 2014, după ce Guvernul a alocat municipalității 18,54 milioane lei, bani reprezentând restanțe la plata subvenției giga-caloriei în ultimii ani. Practic, consilierii locali au aprobat preluarea acestei sume și virarea ei în conturile RADET, care a trimis mai departe banii la producătorul de agent termic, stingând astfel o mică parte din datoriile istorice uriașe strânse de-a lungul vremii. "În perioada guvernării Boc, executivul era obligat să acorde jumătate din subvenționarea giga-caloriei către populație, Primăria cealaltă obligație. Dacă noi ne-am respectat tot timpul acest anga-jament, Guvernul Boc nu a dat niciun ban sau a alocat sume mult mai mici decât era prevăzut, astfel că s-au acumulat datorii foarte mari la RADET și mai departe la CET, care au strâns dobânzi și penalități uriașe. Acum, prin alocarea acestei sume de către Guvernul Ponta se îndreaptă o mică parte din nedreptate", a declarat primarul Radu Mazăre. Și viceprimarul Decebal Făgădău susține că de fapt această sumă de bani nu vine decât să compenseze o mică parte din datoria pe care, culmea, tot statul a înregistrat-o către… stat. Practic, banii veniți de la guvern se vor plimba în decursul a câtorva săptămâni din bugetul Constanței în conturile RADET, apoi ale CET-ului, urmând să ajungă la final tot la bugetul de stat. "M-am întâlnit personal cu ministrul Finanțelor și am demarat proce-dura de compensare a acestor sume. Oricum, rămâne ca noi să îngropăm mulți morți…", a declarat Făgădău. În ceea ce privește preluarea CET-ului de către municipalitate, primarul Radu Mazăre a precizat că această problemă a fost discutată cu ministrul Economiei, cât și cu premierul Victor Ponta. "Ei vroiau să ne dea CET-ul cu tot cu datoria de 40 de milioane euro. Le-am spus să îl ia ei așa, deoarece eu nu îl vreau. Nu mi se pare normal ca tot constănțenii să plătească această datorie. Premierul Ponta mi-a dat dreptate, rămâne să vedem în continuare ce vom face", a declarat Mazăre. 


Subvenții pentru încă 20.000 de familii
În altă ordine de idei, edilul a confirmat că Primăria nu are intenția de a scumpi gigacaloria pentru populație în această iarnă. Mai mult decât atât, Mazăre a promis scăderea facturilor la încălzire pentru cei care beneficiază de subvenții, astfel că încă 20.000 de familii ar putea primi în plus subvenție la încălzire. "Ne chinuim de o lună și jumătate ca să iau de la Ministerul de Interne baza de date cu cetățenii din Constanța. După ce am avut fel de fel de schimburi de hârtii, că așa-i cu funcționarii în România, cu teama lor, cu șefa care gestionează baza de date și care n-a vrut să ne-o dea, am vorbit într-un final cu ministrul Oprea și l-am rugat să-mi dea baza de date ca să fac simulare pentru majorarea subvenției și altor persoane în afară de cele care primesc acum. Am promisiunea că în câteva zile o să avem această bază de date. Intenționez să scădem facturile pentru toți cei care au primit, în ultimii ani, subvenție de la Primărie, cu 10 la sută și, în plus, cam încă 20.000 de familii prin creșterea plafoanelor, și să vedem și pe la condițiile de acordare. De asta îmi trebuie baza de date ca să putem face simulare", a declarat Radu Mazăre. Edilul a mai declarat că după ce Consiliul Local va primi alte acțiuni, la Administrația Porturilor Maritime Constanța, banii încasați pe divi-dende vor fi folosiți pentru o nouă scădere a facturii.


Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
bobo
19 septembrie 2014
banuiala mea

Eu cred ca pt alegeri, e lista asta, ca sa vada, la subventie daca ceri, daca esti dintr-o zona care le-a adus voturi sau nu, sa stie daca ti se acorda subventii sau nu, sau invers, sa gaseasca o strategie prin care sa acorde subventie in special pt sustinatorii din o anumita zona. Asa cum s-a spus si de Ferentari Tomis 3, ca s-au plantat blocurile cu tiganet acolo pt ca zona aceea nu I-l vota pe el.

Mociu Costel
19 septembrie 2014
Doua javre legionare , un Șobolan Drogat si un Porc vesnic beat au adus ruina si disperarea in Constanta

Cele doua javre legionare impreuna cu sclerozatul Stroe Felix au bagat banii constantenilor in tehnologie pt. RAJA (pt. statiile de epurare, etc.,etc.) pe care au achizitionat-o la un pret de 3 ori mai mare decit pretul real. Mai mult de jumatate din sumele date in plus au intrat in buzunarul celor trei lepre. Oare cu ce sta Porcul "operat" in America ? Cu paie ? Sau cu dolari jupuiti de la constanteni. Coruptia, sfidarea, si nesimtirea s-a transmis de la cele doua javre legionare si la Primaria Ovidiu in special prin neispravirul mafiot Zdreanta Scupra. Orasul Ovidiu are nevoie de un om integru, care sa puna ordine in Ovidiu incepind cu aceasta Primarie corupta, un om care a dovedit ca pune drapelul patriei mai presus de interesele personale.

stere
19 septembrie 2014
Mociu Costel, hotul care striga "hotii"

Gustul apei potabile in Ovidiu a devenit absolut terorizant : petrol, mîl, balega, etc. Si asta sub obladuirea lui Mociu Costel care, impreuna cu c u r v a lui, Dorina Ilea, nu se mai satura de afacerile pe care le face la raja ; acum vinde apa industriala la pret de apa potabila, realizind practic UN GENOCID IN MASA. El, care este hoțul care striga "hoții", îi critica pe toti din Ovidiu, incepind cu cei din Primarie. Face asa pentru ca vrea cu orice pret sa ajunga primar si inventeaza tot felul de mizerii. Pesemne nu-i mai ajunge cit fura de la raja, vrea sa fure mai mult. Potaie nerusinata, da dracu jos drapelul ala de pe fatada casei (drapel despre care vorbesti mereu in comentariile tale mizerabile) pentru ca nu impresionezi pe nimeni cu patriotismul tau meschin si tu n-o sa ajungi in veci primar in Ovidiu. In schimb, tu, impreuna cu c u r v a ta, Dorina Ilea, o sa ajungieti dupa gratii pentru GENOCIDUL pe care-l faceti impotriva locuitorilor orasului Ovidiu prin apa industriala plina de petrol, mîl, balegar si de toate mizeriile.

admirator
19 septembrie 2014
si ce ati pazit

2 ani si jumatate? de ce ati lasat sumele neachitate, sa se acumuleze dobinzi? ce va faceati voi fara opozitie la guvernare? pe cine mai dadeati vina acum?

toader c
19 septembrie 2014
superficiali

Constanta ,sufera de un blestem,care se numeste ,,Mazare si camarila".Daca am avea un gospodar in fruntea obstii,ar baga banii nu in ,,sambodroame"folosite trei luni pe an(mergeti acum in Mamaia si veti avea imaginea unui munte de beton pravalit pe malul marii,constructii fara nici o noima pe care marea se chinuie sa le ,,vomite "de pe plaja) ci in surse ecologice de energie.Nu trebuie sa fii savant,ca uitindu-te numai la mare sa vezi potentialul energetic care se iroseste(energie eoliana,energia valurilor,hidrogen sulfurat,etc).Dar este mai simplu sa arzi combustibili fosili,sa poluezi din greu si sa arunci cite un ,,os ''prostimii innainte de alegeri.Dar noi avem blestemul nostru!

ath
19 septembrie 2014
Insist.Cer scuze pentru comentariul lung.

Incepand cu anul 2007,Romania ca stat memru al UE,si-a asumat angajamentul de reducere a consumurilor specifice de energie.Programul de reabilitare termica a locuintelor face parte din acest angajament la nivel european.Reducerea consumurilor de energie nu inseamna RATIONALIZARE,termen folosit de comunisti.Reducerea consumului de energie inseamna INVESTITII,REPARATII sau MODERNIZARI facute la instalatiile cladirilor vechi(construite pana in anul 1990),cand vorbim de programul de reabilitare al locuintelor.Pentru ca este un proces tehnic complex,care are in vedere atat constructia propriu-zisa cat si instalatiile de producere si de transport a energiei, costurile acestor lucrari sunt suportate,procentual,de proprietar si de BUGETUL DE STAT(PRIMARIE,GUVERN).Nu a fost sa fie asa.Politicul a zis ca merge si la plesneala, "bagati" polistiren pe fatada,ca sa-i fentam pe europeni.Unele primarii au inceput inca din 2007 reabilitarea termica a locuintelor iar alte primarii(vezi Constanta) au vazut in acest program un mijloc de afaceri personale,sau de mituire a populatiei in campanii electorale.Masurile luate de Primaria Constanta sunt CRIMINALE si DISCRIMINATORII.Primarul Radu Mazare,sprijinit de Guvern aduce atingere SIGURANTEI ENERGETICE a ROMANIEI.In loc sa investesca in modernizarea si eficientizarea consumatorilor energetici,el risipeste banii publici in scopuri electorale.PRIMARUL Radu Mazare SUBVENTIONEAZA RISIPA DE ENERGIE.Va veni vremea cand vom plati impreuna acest dezastru tehnic si economc. Noi vom plati frigul din case si politicul(Mazare) va plati in fata legii.Sa nu va indoiti de asta.In plus cetateanul de rand este prins ca intr-un cleste.Pe o parte,cetatenul nesubventionat este obligat sa cumpere energie termica de la STAT(RADET,PRIMARIE). Pe de alta parte printr-o lege recenta cetateanul este obligat sa-si monteze repartitoare dupa ce o parte din proprietari s-au debransat sau folosesc alte mijloace de incalzire.Asta se numeste BALAMUC TERMIC CONTROLAT.Victor Ponta,Guvernul au dat buzna in casa mea.MA OBLIGA....Si in al treilea rand,RADET-ul ma ameninta cu debransarea daca nu le platesc factura impusa de el.Guvernul Ponta a venit la putere in mai 2012.Ca sa-l linistesc pe domnul Mazare care arunca vina pe Guvernul Boc,VERIFICATI pe pagina Ministerului Dezvoltarii Regionale, pana la ce data s-au reabilitat locuintele in Romania.Va spun eu.Fix pana in anul 2012. Incepand cu anul 2012 Guvernul Ponta nu a mai dat niciun ban pentru reabilitarea locuintelor.A subventionat in schimb RISIPA DE ENERGIE,a mituit populatia prin acordarea subventiilor.In anul 2012, Mazare a subventionat cam 70.000 de unitati locative,in loc sa investeasca in modernizarea instalatiilor.Acum vrea sa mai subventioneze inca 20000-30000 de familii din banii statului sau din banii jefuiti din Portul Constanta.Constanta nu are mai mult de 250.000 de suflete.El vrea sa subventioneze aproape toata Constanta.Victor Ponta il sprijina.Toate au un sfarsit.Banii risipiti aiurea se vor termina intr-o zi,asta este legea firii.Scapa cine poate ! Domnule Prefect,domnilor procurori,ONG-uri,politicieni de buna credinta,OPRITI CRIMA ECONOMICA,OPRITI DEZASTRUL,OPRITI-L pe MAZARE ! Un adevarat festin din banii publici.In disperarea lui Nero,a dat foc orasului.

Vasile
19 septembrie 2014
Iarna nu-i ca vara

Mazare care este baiat smecher sa cera bani si de la organizatoii de carnavaluri de la Mamaia, si de la administratorii de hoteluri din mamaia, si de la investitorii strategici in toate constructiile facute in mamaia pentru care a cerut el, Mazare, in persoana, autorizatii, nici nu ar fi mare lucru sa le ceara ceva ca doar ii cunoaste personal bine si nu l-ar refuza nimeni... Pentru participarea primariei la administrarea hotelurilor si restaurantelor nici nu trebuie sa ceara ceva de la guvern... Si se pricepe cel mai bine la sata dupa cat timp pertrece el pe plaja sau in restaurante... Ar putea chiar sa ia inapoi de la grecul ala imprumutul si sa imprumute CET-ul, ca de cati ani are banii aia dati cu imprumut se vede treaaba ca nu ii trebuie banii aia la ceva anume, el Mazare fiind si foarte sufletist, ca sufera pentru amaratii aia pentru a facut si efortul sa dea declaratii la procuratura. Si are si basca rosie. Merita. restul... baza de date.. scaderea facturilor.. muuulta vrajealaaa ..la la. "Primăria nu are intenția de a scumpi gigacaloria..." Si cum face primaria cand are intentia? Primaria lucreaza cu intentia de a scumpi sau nu? Scumpirea poate sa o faca si fara intentie ?.. Vin alegerile. Pentru alegeri are Mazare nevoie de baza de date de la interne, nu pentru pentru facturile la incalzire! Destituiti-l repede pe Mazare si toata gashca cu care de 14 ani face infractiuni oragnizare si balci pentru adomrirea "amaratilor". Daca cumva exista vreun interes in PSD in a-l destitui ...

elena
19 septembrie 2014
Apropo

Vedeti! De-aia nu trebuie sa-l votati pe Ponta

Dan
19 septembrie 2014
caloria

nu are intentia sa o scumpeasca ? pai, si asa e cea mai scumpa din tara, ce vrea tembelul, sa bata recordul national la giga-calorie ?

mine
19 septembrie 2014
@ elena

De acord, dar pe cine ?, fiindca toti sunt la fel ! Asa ca eu zic : Vedeti! De-aia nu votez pe nimeni de vreo 15 ani incoace, fiindca m-am lamurit, toti sunt idem si la fel - niste banditi care ar trebui sa infunde puscariile si nu sa apara pe buletinele de vot - de astia putem scapa doar daca se va repeta decembrie 89, altfel va fi din ce in ce mai rau!

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1407 secunde