CJC a stabilit noi taxe speciale pentru activitățile de stare civilă

593
CJC a stabilit noi taxe speciale pentru activitățile de stare civilă - cjcsedintaconsiliuljudetean10-1493733988.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni au aprobat la ultima ședință un proiect de hotărâre ce vizează instituirea unor taxe speciale pentru activitățile de stare civilă și evidență a persoanelor prestate de către Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța. Măsura a fost luată la propunerea celor ce conduc această instituție pe motiv că din activitatea pe care o desfășoară derivă o serie de activități a căror finanțare depinde în totalitate de bugetul existent.

Atribuțiile principale ale Direcției Publice Județene de Evidență a Persoanelor Constanța constă în coordonarea și controlul celor 70 de servicii de stare civilă din cadrul primăriilor din județ, cât și a celor 17 SPCLEP-uri, dar și din relațiile cu celelalte instituții publice sau persoane juridice de drept public sau privat.

"Este nevoie de un buget care să poată acoperi cel puțin cheltuielile de exploatare, respectiv costurile cu materialele consumabile utilizate, energia electrică, echipamentele informatice, utilizarea rețelei telefonice, costurile privind service-ul tehnicii de calcul, celelalte cheltuieli necesare exploatării sistemelor informatice și totodată cheltuielile de personal. Astfel, ținând seama de necesitatea creșterii veniturilor proprii în contextul economic actual, având în vedere faptul că subvențiile de la bugetul local nu pot acoperi în totalitate cheltuielile instituției, am propus aceste taxe", a explicat președintele CJC, Horia Țuțuianu, în expunerea de motive.

Drept urmare, proiectul a trecut de votul consilierilor județeni, astfel că taxa pentru furnizarea datelor cu caracter personal, în regim de urgență, mai exact, în termen de trei zile lucrătoare, de la data înregistrării cererii va fi 10 lei. Totodată, taxa pentru eliberarea adeverinței privind existența domiciliului în țară va fi tot 10 lei. O taxă în valoare de 250 lei a fost stabilită pentru analiza dosarului în vederea avizării transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine.

Taxa pentru analiza dosarului în vederea avizării transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, în regim de urgență, mai exact trei zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, va fi 550 lei.

O altă taxă aprobată de consilierii județeni este cea care vizează procesarea și analiza dosarului în vederea soluționării cererii de schimbare a numelui sau a prenumelui pe cale administrativă, taxă care se ridică la suma de 400 lei.

De asemenea, cei care vor avea nevoie de procesarea și analiza dosarului în vederea soluționării cererii de schimbare a numelui sau prenumelui pe cale administrativă, în regim de urgență, respectiv, în termen de șapte zile lucrătoare de la data înregistrării cererii vor trebui să plătească 700 lei. De menționat că această taxă nu va fi plătită de cei care solicită schimbarea numelui de familie sau a prenumelui când acestea sunt formate din expresii indecente sau ridicole. Pe de altă parte, sunt scutite de la plata acestor taxe instituțiile cu atribuții în domeniul protecției drepturilor copilului, al asistenței și ocrotirii sociale a bătrânilor sau alte instituții publice, precum și Ministerul Finanțelor Publice și structurile subordonate acestuia, în scopul urmăririi impozitului pe venit datorat de persoanele fizice.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6493 secunde