CJC acoperă cu 2.409.000 de lei datoria comunei Siliștea la drumuri

3149
2 min citire
Consiliul Județean Constanța (CJC) s-a întrunit, ieri după-amiază, într-o nouă ședință ordinară, în Aula Mare a Bibliotecii Județene "I.N. Roman".
Două dintre cele mai importante proiecte pentru administrațiile locale au vizat aprobarea repartizării pe unități administrativ - teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din cota de 22% din impozitul pe venit, respectiv din TVA, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru proiecte de infrastructură pe anul 2010.
În cazul sumelor defalcate din TVA, cuprinse în proiectul cu nr. 49 pe ordinea de zi, trebuie să precizăm că acestea au fost direcționate strict către comuna Siliștea. Este vorba despre 2.409.000 de lei ce vor acoperi datoriile comunei către Regia de Drumuri pentru realizarea infrastructurii la drumul comunal DC 61-DC 63 Siliștea - Seimeni.
"Banii nu îi avem acum, dar îi vom avea în semestrul IV. Am propus să îi repartizăm acum, să se bazeze și Regia pe niște bani", a explicat șeful CJC, Nicușor Constantinescu.
Consilierii PDL s-au abținut în cazul acestor proiecte. "Având în vedere că la Siliștea s-au mai alocat odată 50 de miliarde, ni s-a părut anormal să mai alocăm tot pentru Siliștea încă 20 de miliarde", a declarat democrat-liberalul Mihai Petre, adăugând că aleșii au primit, din nou, anexele cu aceste sume în sală, înainte de începerea ședinței.
6.520.581 de lei pentru comune
În cazul procentului de 20% din sume defalcate din cota de 22% din impozitul pe venit, CJC a aprobat alocarea sumei totale de 6.520.581 de lei comunelor din județ pentru susținerea unor proiecte locale sau acoperirea cofinanțării unor proiecte europene. Nicușor Constantinescu a menționat că, în calculul de repartizare a sumelor, "s-a ținut cont de iminența cofinanțării unor proiecte deja declarate eligibile".
Astfel, sume record au primit Lumina, respectiv 620.000 de lei pentru cofinanțarea unui proiect de realizare a sistemului de canalizare și 18.267 de lei pentru infrastructura drumurilor, și Dobromir, care beneficiază de 350.000 de lei pentru susținerea unor programe de dezvoltare locală și 118.783 pentru infrastructura drumurilor. Și Topraisar se bucură de un sprijin de 500.000 de lei din partea CJC, sumă necesară cofinanțării unui proiect pentru realizarea sistemului de apă-canalizare și a unei stații de epurare.
La același capitol am mai putea adăuga Adamclisi cu 400.899 de lei (366.619 de lei pentru infrastructura drumurilor și 34.280 de lei pentru realizarea SF-ului la Proiectul de eficientizare a consumului de energie electrică pentru comune), Aliman cu 368.471 de lei (334.471 de lei pentru infrastructura drumurilor și 34.000 de lei pentru programele de dezvoltare locală) și comuna Amzacea, care a primit 290.462 de lei (20.000 de lei pentru programele de dezvoltare locală, 240.462-infrastructură drumuri, 30.000-cofinanțare pentru un SF).
Pecineaga și 23 August sunt administrațiile locale care au primit cele mici sume: 12.107 de lei, respectiv 14.501 de lei pentru infrastructura drumurilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0542 secunde