În urmă cu aproximativ o lună PMP a organizat o conferinţă de presă la Constanţa în care anunţa că îşi doreşte o colaborare cu USR şi cu Forţa Dreptei. Preşedintele PMP Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, a dezvăluit că cele trei partide se află în discuţii pentru a forma o alianţă. Motivul este unul cât se poate de clar: se doreşte o alternativă la Partidul Naţional Liberal.
În cursul zilei de ieri, Palaz a comentat în exclusivitate pentru Cuget Liber situaţia şi a explicat faptul că momentan există foarte multe discuţii, însă nu s-a semnat nici un act.
„Încă suntem la stadiul de negocieri. Construim. Avem întruniri şi participăm unii şi ceilalţi la aceste întruniri. Se va face această alianţă. Deocamdată nu s-a semnat nici un document. Este prematur. O astfel de alianţă este benefică pentru toată dreapta. Cine vrea să construiască, să vină alături de noi. Această alianţă va fi o alternativă la PNL. Toţi cei care suntem mai mici, putem construi o forţă. Orice formaţiune care este pentru această alianţă, este aşteptată alături de noi. Toţi sunt bineveniţi. Nu ne dorim o alianţă cu un partid care le cântă ode celor din PNL. Pentru că atunci degeaba se mai face aşa ceva. Încă nu am făcut sondaje. Este prematur deocamdată. În faţa cetăţeanului trebuie să mergi cu ceva concret. El trebuie să înţeleagă ce vrei să faci. Sunt convins că această alianţă a fost măsurată din punct de vedere electoral. După prima conferinţă de presă pe care am făcut-o în acest sens, nu am avut feed-back. Pentru că acest feed-back nu îl poţi obţine decât prin sondaje. Despre reţelele de socializare nu am ce să vorbesc. La cât de manipulate sunt acestea şi cât de organizaţi sunt unii care să posteze orice, nu cred că varianta asta este concludentă. Ştiţi foarte bine că sunt o sută de inşi care îşi schimbă IP-urile şi postează fel de fel de bazaconii, iar apoi lumea crede că noi suntem praf. Nu este chiar aşa", a declarat Claudiu Iorga Palaz.
Totodată, el a spus că atunci când vorbeşte de PNL, bagă acest partid în aceeaşi oală cu PSD. Preşedintele PMP a dezvăluit că a avut mai multe discuţii cu deputatul USR, Stelian Ion în acest sens.
„Când m-am referit la o alternativă împotriva PNL, este clar că m-am referit şi la PSD. PNL şi PSD nu cred că au fost rupte vreodată. A fost un balon de săpun aruncat în faţa electoratului. Principalul slogan de campanie al PNL-ului a fost fără PSD. Deci ei nu au venit cu un plan în care să spună ce realizări vor avea. Inclusiv pe local nu s-a concretizat nimic. Ei au mai fost în aceeaşi căruţă pe vremea USL-ului. S-a încercat vânzarea acestui hate împotriva PSD tocmai pentru a reuşi să mobilizeze românul să îi dea un vot PNL-ului. În ceea ce mă priveşte ştiţi foarte bine că nu am avut proiecte multe. Am avut pe listă doar proiectele pe care eram sigur că pot să le realizez. Dacă atât am putut să realizez, atât am făcut. Eu nu am vândut gogoşi. Am discutat cu Stelian Ion de la USR şi sper să ne înţelegem. Am avut şi o întrunire la care dânsul a fost prezent. Sunt dispus să îl susţin pe Stelian Ion pentru postul de primar al Constanței în cazul în care va candida. Cu domnu Bola încă nu m-am întâlnit. Eu sunt dispus să las de la mine pentru a vedea acest proiect realizat. Trebuie să mergem pe varianta care este cea mai bună şi să renunţăm la orgolii", a mai spus Claudiu Palaz.