Liderul PMP Constanța, Claudiu Palaz: "Moldova trebuie să solicite acum aderarea la UE"

588
Liderul PMP Constanța, Claudiu Palaz:

Articole de la același autor

Autoritățile de la Chișinău trebuie să semneze acum solicitarea de aderare la Uniunea Europeană, așa cum a făcut președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța. El consideră că nu trebuie așteptat ca Rusia lui Putin să bombardeze Moldova, cu atât mai mult să moară civili moldoveni, așa cum s-a întâmplat în Ucraina. În plus, acesta spune că Maia Sandu are obligația morală, civică și profesională de a-și apăra cetățenii prin solicitarea aderării la UE, iar Uniunea trebuie să arate aceeași empatie față de Moldova, cum a arătat față de Kiev.

„Acum este momentul în care trebuie semnată și transmisă solicitarea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Nu peste o săptămână, nu după ce Putin atacă Chișinăul, nu după ce ne numărăm victimele războiului nejustificat. Moldova este amenințată, în contextul transnistrean, și are nevoie să fie adăpostită sub umbrela Uniunii. Cetățenii moldoveni trebuie să fie cetățeni ai Uniunii Europene, iar Parlamentul European trebuie să fie la fel de deschis cu Moldova, cum a fost cu Ucraina. Nimeni nu poate anticipa dacă și când va lovi Putin Transnistria, însă nu putem sta să așteptăm să vedem dacă, unde și când criminalul de la Kremlin atacă Moldova. A dovedit până acum că în războiul lui nejustificat civilii sunt victime sigure, țintite, nu victime colaterale, iar fără a fi parte UE, NATO, țările mici nu au nicio șansă în fața urii sale. Așa cum Parlamentul European a manifestat deschidere, rapiditate în a accepta cererea lui Volodimir Zelensky, demarându-se procedura specială de admitere, la fel trebuie procedat și în cazul Moldovei, fară ca nimeni să încerce să minimizeze posibilitatea escaladării războiului în Transnistria”, a declarat Claudiu Palaz. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7092 secunde