Pentru prima dată în ultimii doi ani,

Comisia Județeană de Dialog Social s-a reunit ieri în formulă lărgită

1255
Claudiu Palaz a vorbit, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, despre activitatea din cele două săptă-mâni de la numirea sa în funcția de prefect al Județului Constanța. Repre-zentantul Guvernului în teritoriu a făcut referire, în acest context, la emi-terea, în cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar, a 128 de titluri de pro-prietate, precum și a 98 de ordine de prefect, dintre care 56 se referă la ar-ticolul 36 din Legea 18, care privesc, concret, "retrocedarea în mod gratuit a terenurilor aflate sub locuințele persoa-nelor care nu au deținut titluri de proprieta-te până la adoptarea legilor proprietății".
De asemenea, prefectul Claudiu Palaz a declarat și că, în cursul zilei de ieri, a avut loc o ședință a Comisiei Județene de Dialog Social care, pentru prima dată în ultimii doi ani, s-a reunit în formulă extinsă. Cu această ocazie, au fost abordate o serie de probleme cu care atât confederațiile sindicale, cât și cele patronale se confruntă la momentul de față. Prezentând cu titlul de "informații la cald" problemele care i-au fost semnalate de sindicate și de patronate în timpul întrunirii de ieri a Comisiei de Dialog Social, dar pe care le va verifica, prefectul Palaz a amintit aici tensiunile existente la S.C. Fertilchim S.A., la IMUM Medgidia, dar și la Societatea Națională de Îmbună-tățiri Funciare (SNIF). El a adăugat că atât problemele ridicate de repre-zentanții sindicatelor, cât și cele ale patronatelor vor fi soluționate într-un interval de timp cât mai scurt cu putință.
Comisiile de dialog social din cadrul unor ministere și al prefecturilor, așa cum funcționează ele la momentul actual sunt constituite conform preve-derilor Hotărârii de Guvern 369 din 25 martie 2009. În ceea ce privește Comisia de Dialog Social Constanța, aceasta are trei componente și anume partea administrativă, reprezentată de prefect, subprefect, președintele Consiliului Județean Constanța și directorii Direcției de Muncă, al AJOFM, al Agenției Județene de Prestații Sociale, al Casei Județene de Pensii, ITM, Direcției de Statistică și al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța, partea reprezentată de confederațiile sindicale și cea a patronatelor.
Secretariatul acestei comisii este asigurat de Prefectura Constanța, iar componenta sa administrativă are mai ales rolul de mediator între sindicate și patronate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4263 secunde