Consiliul Județean Constanța a pierdut și recursul în procesul cu primarul din 23 August

1201
Consiliul Județean Constanța a pierdut, potrivit declarațiilor primarului comunei 23 August, Mugur Mitrana, și recursul în procesul pe care primarul îl intentase CJC pentru refuzul de a elibera un aviz de principiu pentru proiectul privind schimbarea regimului unor terenuri, din intravilan agricol în intravilan construibil. Potrivit declarațiilor gospodarului-șef, atitudinea de blocare a proiectului de către CJC a dus la întârzierea demarării acestuia cu peste un an: "Am așteptat cinci luni de zile avizul de principiu pentru acest proiect, care avea la bază o hotărâre de Consiliu Local. Procedurile din instanță au durat peste șase luni, deci am așteptat mai bine de un an pentru acest proiect, deși pentru el aveam toate avizele obținute de la Ministerul Turismului, al Mediului, de la Ministerul Dezvoltării și instituțiile deconcentrate. Dar fără avizul CJC-ului nu puteam elibera autorizațiile de construcție. Consiliul Județean a pierdut procesul, am câștigat și recursul", a explicat democrat-liberalul Mugur Mitrana, care a mărturisit că nu e deloc surprins de atitudinea CJC, de vreme ce, susține el, se înscrie în tradiția pe care șefii forului decizional județean o cultivă atunci când vine vorba de unii dintre primarii din județ.
Proiectul prevede schimbarea regimului unor terenuri din zona turistică, mai exact din sudul și nordul lacului Tatlageac, respectiv trecerea lor din intravilanul agricol în intravilanul construibil. Obiectivul proiectului este, conform declarațiilor primarului Mitrana, acela de a atrage investițiile private în zona costieră a localității. Ceea ce trebuia să facă CJC era eliberarea unui simplu aviz pentru Planul Urbanistic Zonal - Partea de Nord și de Sud a Lacului Tatlageac, în intravilanul localității 23 August.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3418 secunde