X

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vizită la Constanța. Ce probleme se află pe agenda politicianului

2202
Biroul din Constanța al europarlamentarului Nicu Ştefănuţă, de la USR, a găzduit vineri o conferinţă de presă în cadrul căreia s-au dezbătut mai multe teme importante. Alături de eurodeputat s-au mai aflat parlamentarii constănțeni Cristina Rizea și Stelian Ion, vicepreşedintele CJC, Petre Enciu, și preşedintele USR Mangalia, Semiran Abdurefi.

Una dintre temele despre care s-a vorbit în cadrul conferinţei a fost situaţia Pădurii Comorova. Astfel, USR Mangalia strânge semnături pentru a reuşi să treacă Pădurea Comorova din domeniul privat în domeniul public.

„Eu sunt ardelean de loc. La noi pădurile sunt mai abundente. Este important să nu distrugem Pădurea Comorova. Susțin demersul colegilor din USR Mangalia de a strânge semnături pentru a trece Pădurea Comorova din domeniu privat în domeniu public. Avem nevoie de sprijinul și implicarea tuturor cetățenilor Mangaliei. Pădurea Comorova nu trebuie să moară”, a declarat Nicu Ştefănuţă.

Deputatul Stelian Ion a intervenit şi el în subiect şi a acuzat autorităţile locale din Mangalia că nu îşi fac treaba.

„Am fost împreună cu colegii din Mangalia la Comorova. Lucrurile se agravează. Autoritățile locale de acolo nu conștientizează pericolul. Această bogăție nu este locală. Este una națională. Avem peste 100 hectare care sunt în domeniul privat al municipiului Mangalia, pe care vrem să le redăm statului. Aș remarca eforturile tuturor colegilor din filiala Mangalia. La nivel de conștiință locală, oamenii trebuie să se mobilizeze. Trebuie să punem presiune pe autoritățile locale”, a spus Stelian Ion.

Deputatul Cristina Rizea îi susţine pe colegii săi din USR Mangalia şi este de aceeaşi părere cu aceştia atunci când vine vorba despre Pădurea Comorova.

„Ministerul ne-a spus că Pădurea Comorova este sub ordinea Consiliului Local. În ultimii ani, șapte mii de metri cubi au fost tăiați ilegal. Avem datoria de a lăsa această pădure moștenire copiilor noștri”, a adăugat şi Cristina Rizea.

La rândul său, preşedintele USR Mangalia, Semiran Abdurefi, a cerut sprijinul tuturor cetăţenilor din Mangalia pentru a putea să salveze Pădurea Comorova.

„Vrem să fie o inițiativă cetățenească. În urma acestui demers trebuie să punem pe masa Consiliului Local acest proiect. Eu mă adresez cetățenilor Mangaliei pentru că noi locuim acolo. Vrem să lăsăm această pădure și generațiilor viitoare. Există interese imobiliare foarte mari. Nu vrem păduri de betoane. Vom avea nevoie de 1800 de semnături. Așteptăm să ni se furnizeze formularul tipizat. O să mergem din scară în scară, din ușă în ușă. Vom amenaja corturi. Vom face orice să strângem aceste semnături. A fost unul dintre proiectele noastre de suflet încă de la înființare”, a spus Semiran Abdurefi.



USR Constanţa şi Nicu Ştefănuţă, alături de refugiaţii ucraineni


Un al doilea subiect despre care s-a discutat în cadrul conferinţei a fost problema refugiaţilor din Ucraina. Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, dar şi membrii USR Constanţa sunt alături de aceştia şi caută soluţii pentru a le rezolva situaţia dramatică în care se află.

„Sunt foarte impresionat de efortul voluntarilor de acum. Toată Europa apreciază ceea ce fac românii. Dacă războiul continuă, numărul de refugiați se va mări. Ne trebuie sprijin din partea UE. Am demarat nişte surse de finanțare. Va veni un pachet de 500 de milioane de euro pentru refugiați. România nu trebuie să pună singură banii pe masă. Vor mai veni trei miliarde către Ucraina. Ei primesc arme și alte ajutoare. Oamenii trebuie să știe drepturile prin directiva de protecție temporară. Ei au dreptul la sănătate, școlarizare și la un loc de muncă”, a declarat Nicu Ştefănuţă.

Stelian Ion a oferit şi el soluţii pentru ajutorarea refugiaţilor ucraineni de care, spune el, trebuie să avem grijă până ce pericolul trece.

„Legat de criza refugiaților, vreau să ne amintim că pe aceste meleaguri bunicii noștri s-au aflat în situația ucrainenilor. Se poate întâmpla ca nepoții noștri să se afle într-o astfel de situație. Am auzit oficialități care creau imaginea unei activități de turism. Nu. Nu sunt turiști. Au venit goniți de bombe la propriu. Trebuie să îi ajutăm. Orice am face nu este destul. Este nevoie de mai multă coordonare din partea autorităților locale. La pavilionul expozițional încercăm să propunem un centru comunitar de sprijin pentru refugiați. Vorbim despre un număr de 100 de paturi, despre dușuri, mese calde și așa mai departe. Trebuie să avem o evidență clară a numărului de refugiați pe care îi avem la zi. Este nevoie de o aplicație care să fie un ghid pentru ucraineni”, a adăugat Stelian Ion.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Petre Enciu, a explicat cum se implică CJC în ajutorarea ucrainenilor.

„La CJC s-a constituit un grup suport pentru Prefectură și ISU Dobrogea. Vorbim de un grup suport pentru refugiații veniți din Ucraina. Am înființat o linie telefonică pentru toate persoanele care încearcă să ajute refugiații din județul nostru. Am transformat Pavilionul Expozițional într-un hub umanitar. Mă gândesc să propun deschiderea cantinei amenajate în cadrul pavilionului. Există o mare nevoie de alimente pentru refugiați”, a spus Petre Enciu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4091 secunde