Filiala Județeană Constanța a ACoR, pe podium, la nivel național! A primit Colanul de Aur

7777
3
În perioada 5-8 februarie 2023, în Sala Grand Ballroom a Hotelului JW Marriott din București, au loc lucrările celei de 26-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), precum și reunirea Consiliului Director în ședință ordinară pe semestrul I/2023.

Această ediție reunește peste 350 de primari și reprezentanți ai comunelor din toate județele României, precum și reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM), împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale care s-au arătat interesați să identifice cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și stabilirea măsurilor ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.



În acest context, luni, 6 februarie 2023, în cadrul lucrărilor, printr-o ceremonie solemnă oficiată de Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Filiala Județeană Constanța a ACoR a primit Colanul de Aur pentru activitatea pe anul 2022, distincția fiind acordată în semn de recunoaștere a meritelor pe baza activității filialei la nivel județean pe întregul an, mobilizarea membrilor și pentru rezultatele în ceea ce privește plata cotizației raportată la numărul de membri.

Astfel, Colanul de Aur al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Constanța a ACoR și primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la egalitate aflându-se și Filiala Județeană Vrancea a ACoR, colanul fiind oferit președintelui filialei și primarului comunei Bolotești, Fănică Popa. Colanul de argint al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Călărași a ACoR, Nicolae Pandea, primarul comunei Ștefan cel Mare, iar Colanul de bronz al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Neamț a ACoR și primarului comunei Bârgăuani, Petrică Șchiopu.



De asemenea, pentru întreaga implicare în viața sportivă a comunității și pentru multiplii campioni pe care îi sprijină în cadrul Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, comunei Cumpăna din județul Constanța i-a fost oferite ordinul, trofeul și diploma ediției a VIII-a, „Ivan Patzaichin”, instituite începând cu anul 2015, fiind oferite comunelor și primarilor acestora în semn de apreciere pentru sprijinirea excelenței în sport în lumea satelor.

În cadrul adunării au luat parte și invitați de la nivel internațional, luând cuvântul Dariusz-Antoni Strugała, vicepreședinte al Asociației Comunelor din Republica Polonă, vicepreședinte al Grupului Politic al Alianței Europene în Comitetul European al Regiunilor, primar de Jaraczewo, Republica Polonă; dr. Walter Leiss – secretarul general al Asociației Comunelor și Orașelor Mici din Austria; cât și Valentina Casian – vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, primarul municipiului Strășeni.



Printre temele importante supuse dezbaterii se numără dezvoltarea rurală în cadrul Comitetului European al Regiunilor, parteneriatul estic, salariul primarilor pe categorii de unități administrativ-teritoriale și diferențele dintre ele, numărul de consilieri locali în raport cu numărul populației, comuna cu cel mai mic număr de locuitori și altele, realizându-se de asemenea o analiză a problemelor cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autorităților administrației publice locale.

Toate aceste probleme, cât și altele au fost dezbătute cu reprezentanții administrației publice centrale prezente la eveniment.



Comentează știrea

Ștefan Tipătescu
8 februarie 2023
România vidanjată

Dacă Cumpăna,Bolotesti,Stefan cel Mare si Bârgăuani ar fi aratat precum un sat sau o comuna din Austria ( asta ca tot au invitat la party un austriac), as fi fost de acord cu colanele date. Un exemplu , comparati Cumpana cu satul Kritzendorf din Austria ( Klostenburg) .Un simplu search pe google ,intrati pe harti si street view. Comparati planul urbanistic al unui sat austriac cu un sat sau o comuna din Romania? Comparati Kritzendorf Strombad care este pe malul Dunarii cu Cumpana.Unde este malul fluviului, unde este soseaua si unde este primul rand de case, ma refer la distanta.La noi madam a dat autorizatii de constructie pana in buza canalului,canal construit in anii '80 cu un rabat mare de materiale ptr consolidarea malurilor.Oamenii care si-au luat terenuri acolo poate nu stiau ,dat tu ca primar care ai un un arhitect si un inginer constructor in cadrul institutiei pe care o conduci ce ai pazit? Primaria avea acces la planuri , la documentatie ,iar tu in loc sa le explici oamenilor cum sta treaba ,le dai autorizatii de constructie apoi te miri de ce se surpa malul? Asta este diferenta dintre un primar de sat si comuna din Austria si unul din Romania. PS. Trebuiau invitati primari din Burkina Fasso sau Kirghistan , aia care traiesc in colibe sau cei care traiesc in iurte.Cu aia se ne comparam si sa ne dam tari si mari ,sa ne felicitam ca de abia in sec 21 am mutat wc ul din curte in casa ( doar in localitatile premiate ,ca in rest vai de mama lor) sau ca ne incalzim cu gaze nu cu lemne.Păi daca l-ai aduce pe Walter Weiss in Cumpana ,ce parere ar avea? Un sat de papuași din sud-estul Europei care si-a tras si el canalizare ,dar care i se prabusesc casele in Dunare.

gigi
8 februarie 2023
???

Nu ati realizat nimic.Numai ajutoare sociale.

petre ispirescovici
8 februarie 2023
pentru Fane Tipatescu

ca in canalul Dunare-Marea Neagra este apa din Dunare sunt de acord...dar sa confunzi malul batranului Danube cu santul ala care poarta nume de canal....nu prea's de acord!...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1291 secunde