Fostul prefect Claudiu Iorga Palaz țintește Primăria Constanța
692

Articole de la același autor
Christian Gigi Chiru și-a făcut Primărie la Constanța
12 Martie 2012
Gigi Chiru și-a făcut primărie la Constanța
10 Martie 2012
Fostul prefect Claudiu Iorga Palaz și-a înregistrat, ieri, candidatura pentru Primăria Constanța la Biroul Electoral Municipal fiind însoțit de mai mulți membrii ai Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) din partea căreia candidează. Decizia sa a fost o surpriză pentru mulți oameni politici locali, deoarece, de aproximativ un an de zile, se tot auzea despre o posibilă candidatură a lui Palaz la Consiliul Județean Constanța și nicidecum pentru Primăria Constanța.
"Intru în campanie cu gânduri bune pentru constănțeni, în primul rând. Nu știu dacă este neapărat o surpriză, dar cred că participarea mea în cursa pentru Primăria Constanța este binevenită la ora asta. Nu vreau altceva decât să vin cu o soluție pentru Constanța, pentru constănțeni. Chiar dacă mulți au spus că nu este timpul pentru intrări în lupte politice, eu zic că este timpul, că dacă nu noi, atunci cine, dacă nu acum, atunci când? Și sunt convins că lucrurile se vor așeza așa cum trebuie și constănțenii vor aprecia ceea ce am făcut ca profesionist în Prefectura Constanța și cred că la Primăria Constanța este nevoie de un profesionist, care să știe să facă lucrurile așa cum trebuie și nicidecum după ureche sau cu pâine și circ", a declarat Claudiu Iorga Palaz, după depunerea candidaturii.
Legat de alegerea primarului din primul tur, Claudiu Palaz a întrebat retoric: "De unde știm că dacă primarul se alege din primul tur nu voi fi eu acela? Eu sunt convins că sunt un profesionist, eu sunt convins că locuitorii din Constanța trebuie să aibă alternativă la Primăria Constanța, la cine îi reprezintă și asta nu înseamnă că dacă liderii se susțin, lupta în teritoriu nu trebuie să fie o luptă corectă și fiecare să-și pună candidații".

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 02 Mai 2012
Sâmbătă, 28 Aprilie 2012
Vineri, 27 Aprilie 2012
Joi, 26 Aprilie 2012
Miercuri, 25 Aprilie 2012
Miercuri, 25 Aprilie 2012