Întreținerea spațiilor verzi din Medgidia, în atenția administrației locale

202
Întreținerea spațiilor verzi din Medgidia, în atenția administrației locale - medgidia1-1467726696.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Primăriei Medgidia au organizat, recent, dezbaterea publică cu tema "Prelungirea contractului de delegare privind activitățile de amenajare, întreținere și înfrumusețare spații verzi și reparații căi de transport către SC Apollo Ecoterm SRL". 


Prezent la întâlnire, viceprimarul Luminița Vlădescu le-a explicat celor aproximativ 50 de participanți principalele motive pentru care este necesară prelungirea contractului de întreținere a spațiilor verzi și a reparațiilor căilor de transport. 


"În vederea efectuării lucrărilor de între-ținere drumuri și spații verzi la standardele cerute de cetățenii Medgidiei, este necesar să prelungim delegarea acestui contract. De asemenea, pentru a realiza toate lucrările, intenția noii administrații, prin domnul primar, este de a achiziționa și dota societatea cu utilaje noi și performante, întrucât autoutilitarele existente sunt vechi și în mare parte uzate", a spus viceprimarul municipiului. 


Proiectul dezbătut urmează a fi înscris pe ordinea de zi a ședinței de consiliu din această lună, urmând a intra în vigoare după ce aleșii locali îl vor aproba. 


SC Apollo Ecoterm SRL este o societate comercială de interes public local înființată prin HCL 65/09.08.2010, ca urmare a reorganizării pe cale administrativă a Direcției de Servicii Publice. Societatea are ca acționar unic Municipiul Medgidia, prin Consiliului Local, și are următoarele domenii de activitate: producerea și furnizarea energiei termice în sistem centralizat, ame-najarea și întreținerea spațiilor verzi, reabi-litarea, întreținerea și repararea căilor de transport rutier, respectiv, străzi, alei, trotuare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.605 secunde