Investiții în comuna Grădina. "Localitatea va beneficia de un sistem de iluminat public modern"

2700
Investiții în comuna Grădina.

Articole de la același autor

Autoritățile locale din Grădina au semnat un contract privind eficientizarea sistemului de iluminat public stradal în comună. Potrivit primarului Gabriela Iacobici, acesta este cel mai nou proiect pe care l-au demarat cei de la Primăria comunei Grădina.

Valoarea acestuia este de 99.436,43 lei, reprezentând sută la sută din valoarea cheltuielilor eligibile, aceste fonduri fiind asigurate prin Administraţia Fondului de Mediu.

Implementarea proiectului va începe în perioada imediat următoare, iar acest proiect cuprinde 350 de corpuri de iluminat cu led în comuna Grădina. Astfel, suma despre care am vorbit mai sus este prevăzută pentru achiziționarea și montarea de corpuri de iluminat LED cu eficiență ridicată, puncte de aprindere, cutii de distribuție, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene, fundații, stâlpi, elemente de susținere a liniilor, instalații de legare, la pământ, console, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de comandă, automatizare și măsurare utilizare pentru iluminat public pentru modernizare și/sau extindere sistemului de iluminat. De asemenea, se va mai implementa un sistem de telegestiune care este extrem de important pentru întreg iluminatul stradal din comuna Grădina.

„Acest sistem de telegestiune-control are rolul de a monitoriza, comanda și controla de la distanță aparatele de iluminat pentru a permite intervenții prompte în caz de defecțiuni, pentru reducerea costurilor aferente consumului de energie electrică și a mentenanței sistemului de iluminat public”, a declarat primarul comunei, Gabriela Iacobici.

Reţea de gaze în comuna Grădina

Pe de altă parte, localitățile Grădina, Vulturu, Târgușor, Crucea şi Pantelimon vor avea rețea inteligentă de gaze naturale. Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, a oferit câteva detalii despre acest proiect deosebit de important.

„Rețeaua inteligentă de gaze naturale are în vedere creșterea siguranței, eficiența în operare, dar și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final. Atât eu, cât şi colegii mei Mădălina Negru, primar în localitatea Târguşor și Marian Berbec, primar în localitatea Vulturu, în parteneriat cu primarii localităților Crucea și Pantelimon, am reușit după aproape doi ani de muncă să depunem spre finanțare proiectul comun de alimentare cu gaze naturale, în valoare de aproximativ 19 milioane de euro. Lungimea rețelei de distribuție înființate va fi de 136.059 metri, iar numărul de gospodării conectate va fi de 2.664. Felicitări colegilor şi fie ca cetățenii comunelor noastre să se bucure de confortul gazelor în locuințe, cât mai curând”, a declarat Gabriela Iacobici.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5272 secunde