Klaus Iohannis, întrevedere cu omologul din Macedonia de Nord, la Forumul pentru Pace de la Paris

152
Klaus Iohannis, întrevedere cu omologul din Macedonia de Nord, la Forumul pentru Pace de la Paris - iohannisintalnire-1668179699.jpg
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întrevedere cu omologul din Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris, care are loc la Palatul Brongniart.


Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a apreciat nivelul foarte bun al relaţiilor dintre cele două ţări, precum şi perspectivele de dezvoltare ale acestora, încurajând continuarea intensificării dialogului bilateral înregistrat în ultimii ani, atât în plan politic, cât şi la nivel sectorial, cu accent pe domeniul economic şi al investiţiilor.


În cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Macedonia de Nord, salutând deschiderea recentă a negocierilor de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană.

„Preşedintele României a arătat că ţara noastră este pregătită să împărtăşească experienţa acumulată în procesul aderării la Uniunea Europeană, inclusiv prin acordarea de expertiză în domenii tehnice, de specialitate, precum gestionarea situaţiilor de urgenţă sau protecţia civilă”, arată sursa citată.


La rândul său, preşedintele Stevo Pendarovski a mulţumit pentru sprijinul constant al României în susţinerea parcursului european al Republicii Macedonia de Nord, precum şi pentru colaborarea foarte bună în cadrul NATO a celor doi aliaţi. (



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4945 secunde