Liberalii vor gratuitate pe RATC pentru constănțenii cu salariul minim pe economie

309
2
Liberalii vor gratuitate pe RATC pentru constănțenii cu salariul minim pe economie - liberaligratuitateratc-1475166331.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii cu salariul minim pe economie ar putea circula gratuit cu autobuzele RATC. Asta dacă propunerea con-silierilor PNL va fi supusă la vot și va fi aprobată de Consiliul Local Municipal Constanța. 


Mai exact, liberalii propun ca pe RATC să aibă gratuitate și persoanele active care au salariul minim pe economie, nu numai pensionarii. 


Reamintim că, astăzi, va avea loc o nouă ședință a Consiliului Local Municipal Constanța, iar printre altele, pe ordinea de zi se află un proiect care îi vizează pe pensionarii din Constanța. Astfel, numărul celor care vor beneficia de gratuitate la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun RATC va crește de la data de 1 octombrie. Concret, consilierii locali vor să acorde gratuități la transportul în comun pentru vârstnicii a căror pensie ajunge până la 1.250 de lei inclusiv. În prezent, beneficiază de această gratuitate pen-sionarii care au venituri de 1.000 de lei. Abonamentul poate fi obținut de la orice chioșc RATC, prezentând ultimul cupon de pensie și cartea de identitate. 


Potrivit aceluiași proiect de hotărâre, ar urma să beneficieze de gratuitate și cei cu vârsta de peste 60 de ani care nu realizează venituri. Pentru a obține abonamentul, ei trebuie să prezinte la chioșc o adeverință eliberată de ANAF, care atestă faptul că nu au niciun fel de venit. 


Comentează știrea

Mihai
30 septembrie 2016
Ratc

Dragi consilieri la conducerea RATC sa format de 12 ani un grup mafiot care a furat si manageriat in scop personal toata truda salariatilor regiei! Cu tot sprijinul dat de SINDICATULcorupt ...care se vrea majoritar...au furat luna de luna pe soferii cu 100 de ron lunar furandule banii din buzunare.In urma controluli ITM CARE SA FACUT sa descoperit imadverdente intre salariile nete ale soferilor si cele care erau pe HARTIE!....Cele din urma fiind mai ....MARI!...CUM VA IMAGINATI CA UN SOFER RATC CARE A LUCRAT CA SCLAVUL 30 DE ZILE DI 31 SA PRIMEASCA 1750 RON AVANS CU LICHIDAREEEE?CAND SALARIUL.DE INCADRARE NU DEPASESTE 1400 RON!O mizerie in comparatite cu ale regii dim tara unde orase mult mai mici ca CTA salariatii au salarii de incadrare de 2400ron.Aici la Ratc sa aciuit un grul de HoTI care au format un sindicat corupt care in loc sa apere drepturile salariatilor le subminau si asta a facut SINDICATUL care se vrea reprezentativ care este partas nemijlocit la FALIMENTAREA RATC actualul director adjunct fiimd nu altul decat FIUL..Managerului.care a dus la.sapa de.lemna....Coiciu .Mai sant dealtfel.multe de.spus.despre.FIRMA CAPUSA.CLEAN CONTROL SRL..care ne sifoneaza o mare parte din pierderi regiei!O firma căpusa la al carui actionar era ....Si a dat demisia dupa dezvaluirile liderului de.sindicat al SOFERILOR...COICIU DTRU! VI SE.PARE NORMAL?DL CONSILIERI...ANI DNA..?E Gresit ca o mare parte din veniturile RATC se duc pe salarii cand ele se.afla la nivelul sal min pe economie!PROASTA MANAGERIALA A LUI COICIU a dus la aceste datorii..Ce sa intamplat cu fierul vechi sine de tramvai cabluri.din cupru cu troleele care zac si acum in mumar de 10 in curtea Ratc si care nu sa." reușit" vanzarea lor fiind in stare excelenta in momentul cand au fost trase pe dreapta nu Intreăba nimeni?

George
30 septembrie 2016
Ratc

Daca se va face o reorganizare la RATC aceasta ar trebui facuta cu demisiile lui COICIU si TIMUR fostul sef de.sindicat ei fiind vinovatii la proasta manageriala a.regi3i..DL Tanase.a.trebui.sa i se acorde inca o sansa pt ca a venit cu ideo bune pt redresarea economica a regiei( vezi unirea traseelor 40 cu 5 si 43 cu 2 masuri care au dus la cresterea numarului de.calato4ii)...NOI.vrem COICIU JOS TIMUR.NUMAK.ASA.VA SCAPA REGIA DE FALIMENT.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5743 secunde