Locotenenții lui Nicușor s-au îmbogățit în an de criză

3200
Locotenenții lui Nicușor s-au îmbogățit în an de criză - 725d339f8bd330a0d628318b8c017f3b.jpg
Deși este an de criză și toată lumea se vede cu veniturile reduse considerabil, sunt oameni care o duc foarte bine, chiar dacă sunt angajați cu simbrie la stat.
Până acum, șefii CJC au reușit să facă față de minune crizei economice. Potrivit declarației de avere, în 2010, vicepreședintele Cristinel Dragomir și-a mai deschis două conturi, unul în lei (1.500 de lei) și unul în dolari (5.000 de dolari). Astfel, el are opt conturi, în valoare totală de 32.500 de lei, aproximativ 20.000 de euro și 5.000 de dolari. În declarația din 2009, Dragomir scria că are în total în conturi 34.230 de euro și aproximativ 18.000 de lei.
Pe de altă parte, el are și o datorie la bancă de 45.000 de euro, scadentă în 2036.
Vicepreședintele mai deține un teren intravilan în Valu lui Traian, un apartament și un autoturism Peugeot 307.
Anul acesta, pe lângă venitul de la CJC (67.745 de lei), Cristinel Dragomir a mai încasat 35.000 de lei din premii și din jocuri de noroc. În plus, el a obținut și 16.643 de lei din dividende și 2.019 de lei, reprezentând onorariul său din partea unei comisii de la Primăria Năvodari.
În declarația sa de interese, Dragomir a menționat și contractele derulate cu statul de către soția sa Rodica Dragomir, prin cabinetul său de avocatură. Este vorba despre două contracte de asistență juridică, prin încredințare directă, cu Primăria Siliștea (aflată sub umbrela PSD) și Primăria Crucea (aflată sub umbrela PSD). Primul a fost încheiat la 2.03.2010 pentru un an (3.500/lună), iar cel de-al doilea la 4.03.2010 pentru un an (4.500/lună).

Terenuri… fără număr…
Celălalt vicepreședinte al CJC, Cristian Darie, și-a întregit colecția de terenuri în 2010, cu un intravilan în comuna Topalu, de 1.500 de metri pătrați, titular fiind soția sa Ruxandra Luminița Darie Devălmaș.
Ea mai este trecută titular pentru alte două terenuri intravilane în Topalu. La toate acestea, pe numele ei, mai sunt înscrise alte zece terenuri intravilane în Constanța, Nicolae Bălcescu, stațiunea Mamaia și Mihail Kogălniceanu. Familia Darie mai are și două terenuri agricole în Topalu și în 23 August.
În luna octombrie a lui 2009, Cristian Darie a vândut două terenuri intravilane din comuna Agigea, valoarea lor totală ridicându-se la aproximativ 41.000 de euro.
Mai mult, anul acesta, familia Darie și-a întregit și colecția de case. În 2010, ei și-au cumpărat o casă în Topalu și un restaurant în stațiunea Mamaia, titular fiind tot Ruxandra Luminița Darie. Ei mai au două apartamente în Con-stanța, o remiză în comuna Nicolae Bălcescu, două case de locuit și o casă de vacanță în Topalu.
Bijuteriile, obiectele decorative și cele de artă au rămas la aceeași valoare ca în 2009, respectiv de 26.000 de euro. Cristian Darie nu a uitat să menționeze în declarația sa ceasul său Piaget de 15.000 de euro.
La capitolul bunuri mobile, el precizează că deține o rulotă cam-ping, o barcă cu motor, încă o barcă cu motor/remorcă suport metalic și un motovehicul nautic/periodic.
În ceea ce privește conturile sale bancare, el scrie că are un cont de 98.500 de lei însă nu precizează data la care acesta a fost deschis.
Pe de altă parte, datoriile sale se ridică la peste un milion de euro.
În declarația sa de interese, el precizează că este asociat unic la nouă societăți, valoarea părților sociale fiind în total de peste 70.000 de lei.
Deși declarațiile șefului lor, Nicușor Constantinescu, fuseseră publicate, marți, împreună cu toate celelalte, pe site-ul CJC, acestea au fost retrase ieri. Până la închiderea ediției, reprezentanții instituției nu a reușit să actualizeze și declarațiile președintelui Consiliului Județean Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 09 Noiembrie 2010
Stire din Politică-Administrație : Județul Constanța, ipotecat la bancă
Marţi, 02 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Farul, prăbușit de "tripleta de aur"
Pagina a fost generata in 0.7629 secunde