Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a efectuat o vizită oficială la Tirana, prilej cu care a subliniat importanţa multiplicării contactelor politice bilaterale la toate nivelurile, dar şi a menţinerii identităţii etnice, culturale şi lingvistice a minorităţii aromâne din Albania.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe, vizita şefului diplomaţiei române în Albania reprezintă prima parte a unui turneu în Balcanii de Vest, care mai include Republica Macedonia de Nord şi Muntenegru.
La Tirana, pe fondul aniversării, în 2023, a 110 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Albania, ministrul român a avut consultări politice cu ministrul pentru Europa şi afaceri externe al Republicii Albania, Igli Hasani.
În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, ambii interlocutori au subliniat importanţa multiplicării contactelor politice la toate nivelurile şi a diversificării schimburilor economice şi a cooperării sectoriale, inclusiv în domeniile justiţiei, apărării, securităţii cibernetice, energiei şi educaţiei. Domeniul educaţiei şi promovarea tinerilor reprezintă, de altfel, priorităţi ale proiectelor desfăşurate de România în Albania, prin intermediul Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare, precizează MAE.
Partea română a exprimat aşteptarea ca lansarea curselor aeriene directe între Bucureşti şi Tirana, în octombrie 2023, să conducă la creşterea semnificativă şi diversificarea comerţului bilateral şi a contactelor interumane. De asemenea, adaugă sursa amintită, şeful diplomaţiei române a evocat importanţa pe care România o acordă menţinerii identităţii etnice, culturale şi lingvistice a minorităţii naţionale aromâne din Albania. Odobescu a exprimat, totodată, încrederea că procesul de retrocedare către statul român a Casei Iorga din Saranda să fie finalizat cât mai curând.