Turismul de pe litoral, dezbătut de preşedintele CJC cu reprezentanţii OMD-urilor

1420
Turismul de pe litoral, dezbătut de preşedintele CJC cu reprezentanţii OMD-urilor - fond-lupu-omd-1700061705.jpg

Articole de la același autor

În Sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, a avut loc miercuri, 15 noiembrie, o dezbatere cu reprezentanți ai Organizațiilor de Management al Destinației, primari din județul Constanța și alți factori interesați de dezvoltarea pe termen lung a potențialului cultural-turistic al regiunii noastre.

Întâlnirea a fost moderată de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, iar în cadrul ei au fost abordate aspecte legate de implementarea unei politici unitare a turismului în județul Constanța și de participarea județului Constanța la Târgul de Turism al României, ediția din primăvara anului viitor.

„Este important să avem un concept bine definit și să acționăm unitar pentru a promova cele mai reprezentative produse turistice din județul Constanța, pe tot parcursul anului. Organizația de Management al Destinației Județul Constanța trebuie să își definească acei profesioniști în domeniu, care să transmită un mesaj comun și să dezvolte, împreună cu OMD-urile locale, patronate și alți factori interesați, o strategie integrată de promovare turistică la nivelul județului Constanța.

Invităm prin această cale OMD-urile locale să se alăture Organizației de Management al Destinației Județul Constanța, pentru a colabora în realizarea unei strategii comune și eficiente în promovarea turistică a acestei regiuni. Împreună, putem crea și susține o imagine autentică și atractivă a acestui județ minunat, punând în valoare diversitatea și frumusețea pe care le oferă”, a declarat Mihai Lupu.

Întâlnirea a fost cu atât mai interesantă cu cât ea vine după intervenția foarte sugestivă a jurnalistului britanic Charlie Ottley de Ziua Dobrogei, prilej cu care a venit cu propuneri de promovare a Dobrogei. Și în care a precizat că nu doar plaja este importantă pentru turiști.

Consiliul Judeţean Constanţa a căutat întotdeauna soluţii pentru ca turismul în Dobrogea să funcţioneze la capacitate maximă şi, până în prezent, nu a dat greşi.

Cu toate că în fiecare primăvară, înaintea startului sezonului estival, se nasc o mulţime de discuţii având în vedere preţurile piperate care există în staţiunile de pe litoral, iată că CJC, împreună cu aceste OMD-uri, se mobilizează pentru a atrage un număr cât mai mare de turişti anual.

Aşa cum spunea şi Mihai Lupu, prezenţa judeţului Constanţa la acel Târg de Turism al României este una foarte importantă, pentru că zona litoralului românesc are ce oferi an de an.

Evident că la discuţii au fost prezenţi şi unii primari ai localităţilor turistice din judeţul Constanţa care, în urma acestei întâlniri îşi pot face mai bine temele pentru a veni cu lucruri noi, lucruri atrăgătoare la Târgul de Turism al României.

Rămâne de văzut dacă în 2024 numărul turiştilor în judeţul Constanţa va fi mai mare decât a fost până în prezent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4623 secunde