Luminiţa Odobescu: "România susţine aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la UE"

243
Luminiţa Odobescu:

Articole de la același autor

România susţine adoptarea, în luna decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina, a afirmat, ieri, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Ea a participat la deschiderea unui seminar privind Uniunea Europeană şi politica de extindere, organizat de think-tank-urile European Council for Foreign Relations şi GlobalFocus Center, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

„În ceea ce priveşte extinderea în sine şi din alte puncte de vedere, trebuie să demonstrăm că putem trece de la abordarea declarativă la acţiune şi la decizii în beneficiul Uniunii şi al partenerilor care ne împărtăşesc convingerile. Asta trebuie să facem. Acesta este motivul pentru care România susţine adoptarea, în decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina. De asemenea, suntem de părere că Georgia trebuie să aibă parte de susţinere în parcursul european şi, concomitent, susţinem avansarea pe acest parcurs a partenerilor noştri din Balcanii de Vest”, a transmis şefa diplomaţiei române.

Ea a adăugat că parcursul european al ţărilor din Balcanii de Vest şi al celor din Parteneriatul Estic este singura opţiune corectă pentru pace, stabilitate şi prosperitate pe termen lung.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4171 secunde