Maia Sandu vine în România. Cu cine are, vineri, întâlniri la nivel înalt

155
Maia Sandu vine în România. Cu cine are, vineri, întâlniri la nivel înalt - maiasandubun-1659032776.jpeg

Articole de la același autor

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se va afla vineri la Bucureşti într-o vizită oficială, va avea o întrevedere cu şefii celor două Camere ale Parlamentului român.

"Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, împreună cu vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Senatului, Alina Gorghiu, vor avea, vineri, începând cu ora 14,15, o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu", a anunţat Camera Deputaţilor.

Conform sursei citate, întâlnirea face parte din programul vizitei oficiale pe care preşedintele Republicii Moldova o efectuează în România în perioada 28 - 30 iulie. Vineri, la ora 10,00, Maia Sandu va fi primită la Palatul Cotroceni. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5349 secunde