Marcel Ciolacu nu este de acord ca la cluburi să fie TVA 5%, ca la cărți și proteze

205
Marcel Ciolacu nu este de acord ca la cluburi să fie TVA 5%, ca la cărți și proteze - 30556736780344309447033011991679-1695221695.jpg
Premierul a fost miercuri prezent la Ministerul Transporturilor, acolo unde a vorbit despre modificările aduse cotei de TVA. Ciolacu a spus că noile modificări sunt menite să uniformizeze cota de TVA din România și că nu este de acord să ofere aceleași beneficii cluburile, ca cele pentru medicamente sau cărți – referindu-se la modificarea cotei de 5% TVA pentru anumite activități.


“TVA-ul se uniformizează. Nu sunt de acord la cluburi să fie TVA 5% ca la cărți și proteze. Nu poate statul român să țină cluburi. Nu cred că e nevoie să le țină. Nu cluburi sportive, nu la spectacole de teatru. La acestea a rămas în continuare 5%. Rostul statului român e cu totul altul”, a precizat primul-ministru.


Totodată, premierul României a ținut să precizeze că România nu mai poate continua cu facilități fiscale, îngropând economia țării. Acesta a atras atenția și asupra coletării ineficiente a TVA-ului la bugetul statului, în condițiile în care țara noastră are cele mai mici venituri și cea mai mare rată a evaziunii fiscale.


„Nicio ţară normală la cap nu poate continua aşa. Nicio ţară normală la cap nu poate continua cu excepţii fiscale îngropând ţara. Avem cele mai mici venituri la construcţia PIB-ului din UE, avem zeci şi sute de facilităţi fiscale dar avem în oglindă, în loc să avem o evaziune fiscală redusă, la aşteptările excepţiilor, fiindcă excepţiile le-ai făcut fiindcă vei avea o colectare mai bună şi o respectare a legii mai bună. Ai de fapt cele mai mici venituri şi cea mai mare evaziune. Nu se poate continua aşa”, a arătat şeful Executivului.


Întrebat și despre unele accize introduse în pachetul de măsuri fiscal-bugetare pus în transparență marți pe site-ul Ministerului de Finanțe, Ciolacu a transmis că niciunde în Europa nu se încurajează folosirea băuturilor carbogazoase, care au un conținut ridicat de zahăr, la copii.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7461 secunde